REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Viitorul Constanţa bate Steaua Bucureşti cu 5-2. Meci pe bune sau blat - ce credeţi?

Viitorul Constanţa bate Steaua Bucureşti cu 5-2. Meci pe bune sau blat - ce credeţi?

Replica API 20 mai 2013 | 00:00 111

Reghe: Din vară nu voi mai rămâne la Steaua, eu nu fac jocuri de culise

Reghe: Din vară nu voi mai rămâne la Steaua, eu nu fac jocuri de culise

Formaţia Steaua Bucureşti a fost învinsă, duminică seară, cu scorul de 5-2 (4-1), de echipa Viitorul Constanţa, într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, suferind prima înfrângere pe teren propriu în actuala ediţie de campionat. Pentru Viitorul au marcat Chiţu '9, '37, Dică '34 (penalti), Larie '41 şi Nikolov '65, în timp ce pentru Steaua au înscris Nikolici '37 (penalti) şi Rocha '57. 0-1, minutul 9: Vlad Rusu trimite o pasă printre Pîrvulescu şi Bratu, iar Chiţu înscrie cu un "exterior" de la 8 metri la colţul lung. 0-2, minutul 34: Bratu îl faultează pe Rusu, iar Dică transformă lovitura de la 11 metri cu un şut pe centrul porţii. 1-2, minutul 37: Nikolici încearcă să trimită minge peste apărarea adversă, dar Toşca face henţ. Acelaşi Nikolici transformă cu un şut la vinclu. 1-3, minutul 37: Chiţu şutează de la 18 metri în vinclu după o acţiune personală. 1-4, minutul 42: centrare Chiţu de pe partea dreaptă, iar Larie înscrie cu capul de la 10 metri la colţul lung. 2-4, minutul 57: Adi Rocha şutează din întoarcere de la 12 metri. 2-5, minutul 64: Nikolov şutează de la 18 metri la colţul lung, conform mediafax. În minutul 90+3, Rusu a ratat un penalti acordat după ce Pîrvulescu l-a faultat pe Chiţu. După primul gol, fanii Stelei au scandat numele lui Hagi şi Dică şi au aplaudat reuşita constănţenilor. La penaltiul Viitorului, tot stadionul a scandat numele lui Dică. După 1-4, jucătorii Stelei au fost huiduiţi şi fanii au scandat: Fără blaturi, Gică Hagi te iubim, dar noi blaturi nu servim, iar fanii de la Peluza Sud au părăsit stadionul în minutul 45, în semn de protest. La meci au asistat aproximativ 7.615 de spectatori. După meci, vizibil enervat de ceea ce s-a întâmplat, antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a afirmat: "Din vară nu voi mai rămâne la Steaua, eu nu fac jocuri de culise. Eu am altă mentalitate. Eu vreau să merg în Champions League, să câştig meciuri. Sunt multe chestii care m-au deranjat şi în primul rând m-a deranjat atitudinea lor. Este păcat. Eu le-am spus jucătorilor că îmi doresc să câştigăm toate meciurile. Nu am oferte, dar nu e nici o problemă. Probabil voi avea unde să antrenez", a spus Reghecampf la Digisport.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272