REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Vin facturile de la Hidroelectrica! Precizările companiei pentru clienți

Vin facturile de la Hidroelectrica! Precizările companiei pentru clienți

A.F. 24 martie 2023 | 00:00 22304

Facturile Hidroelectrica pe august 2022 ale românilor urmează să vină în perioada imediat următoare, a anunţat miercuri compania.

Vin facturile de la Hidroelectrica! Precizarile companiei pentru clienti

Ultima factură Hidroelectrica la energie electrică este cea din iulie 2022, pentru majoritatea românilor care sunt abonaţi la această companie. Aşa cum anunţau recent şi reprezentanţii companiei, în luna martie urmează să fie emise facturile la energie electrică pe luna iulie 2022.

„Hidroelectrica va emite facturile aferente lunii august 2022 începând de săptămâna viitoare (27-31 martie). Momentan compania lucrează împreună cu dezvoltatorii de soft pentru actualizarea soldurilor clienților, astfel încât să fie evitată transmiterea de documente cu valori sau situații neconforme.

Menționăm că astfel de erori sunt inerente până la maturizarea completă a sistemului şi apelăm la înţelegere din partea clienților noştri şi îi încurajăm să ne semnaleze eventualele neconformități constatate pentru a le putea remedia.

Pentru sesizări legate de sold, compania a înfiinţat special adresa de mail sold@hidroelectrica.ro", au transmis reprezentanţii companiei Hidroelectrica, miercuri, scrie antena3.ro.

Precizări despre transmiterea indexului

"Dorim să vă aducem totodată la cunoştinţă că, odată cu implementarea noului soft de facturare, au fost actualizate codurile locurilor de consum, acestea urmând a se regăsi înscrise pe facturile viitoare.

Pentru a facilita această tranziţie, în următoarele luni puteţi transmite indexul autocitit folosind oricare din cele două coduri (cel vechi sau cel nou)", era mesajul transmis clienţilor Hidroelectrica luna trecută.

Citirea indexului Hidroelectrica în luna martie 2023 va avea loc în perioada 24-28, adică începând de vineri, a precizat Bogdan Buciu, de la biroul de presă al Hidroelectrica, citează stiripesurse.ro.

Plata facturilor se poate face eșalonat

Compania Hidroelectrica are în prezent peste 500.000 de clienţi. Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O singura eroare,nu noi suntem restantierii.Principiul este simplu,facturezi primesti bani,nu o faci...nu primesti.
0
0
Asta cu esalonarea e o vrajeala. Cum sa platesti esalonat daca nu stii suma totala de plata la zi. Pai iti trimit facturi tot la 2-3 saptamani.
0
2
Nu am primit factura din martie 2022 și nu cred că voi primi facturi in viitorul apropiat. Am mari șanse să se prescrie...
2
3
Luna aprilie fac un an decand am contract și nu am primit nici-o factură!!!!
2
2
As dori daca se poate sa se faca si o cerere prin care abonatii societății Hidroelectrica care doresc să-și achite toate facturile in bloc sa fie podibil, sa nu mai avem restante. Fiecare abonat sa poată opta pentru ce varianta de plata are posibilitate. Eu cum am dat indexul, am pus banii deoparte si acum vreau sa platesc sa fiu la zi, dacă se poate.
7
3
Iar vin, ne am saturat de cate ori am auzit asta.
5
4
Ieri am primit o factura cu consumul pana în 30.04.2022!!
4
3
Nu am primit factura din Aprilie an 2022...in doua locuri de consum... nu au nimik... minciuni în forme continuate...
3
2