REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
13.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Violeta Alexandru: "Mor oameni sub guvernarea noastră. Nu avem nicio scuză"

Violeta Alexandru: "Mor oameni sub guvernarea noastră. Nu avem nicio scuză"

Replica API 2 octombrie 2021 | 00:00 901

”Mor oameni sub guvernarea noastră. Ce rușine să ne tot găsim scuze”, transmitem vineri, deputatul PNL Violeta Alexandru, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, secția ATI. Fostul ministru al Muncii spune că dacă aude că s-a trimis Corpul de control ”după care se așterne tăcerea, înnebunesc”.

”Dacă aud, din nou, că s-a trimis Corpul de control după care se așterne tăcerea, înnebunesc. Ca să o spun pe românește. Nu se întâmplă nimic serios. Asta cred. Nu dorim să deranjăm sistemul public, în profunzimea problemelor acestuia. Unul se acoperă pe altul.”, spune Violeta Alexandru, conform antena3.ro

”Nimeni nu răspunde, de fapt. Dar Șefi, de spitale, de orice, se bat să fie. Fără pic de abilități manageriale. După care, atunci când se întâmplă ceva, e de vină oricine altcineva. Noi nu avem simțul răspunderii individuale în România, în sistemul public e jale.

Peste toate acestea, să nu uităm deciziile luate din presiunea pilelor/relațiilor. Când se întâmplă o tragedie, pe moment e mare agitație (ai zice că se schimbă ceva, în fond trăim cu speranțe), pe urmă presa se mută la alt subiect și, de fapt, nu se schimbă nimic pe fond. În sistemul public, mereu e de vină altcineva”, scrie pe Facebook Violeta Alexandru.

Fost ministru al Muncii în Guvernul Orban, Violeta Alexandru spune că bani publici sunt în România, dar sunt gestionați prost.

”Se anunță mari și sofisticate achiziții de noi tehnologii și nu se găsesc bani de prize, de clanțe, de becuri. Țara asta se duce de râpă pentru că ne credem sofisticați, ne jignește să facem curățenie, ordine la nivelul lucrurilor simple.

Am intrat la guvernare de ceva vreme. Nu avem nicio scuză. Încă ne mai putem trezi. Cu intenții și orgolii, cu răutate și fudulie, nu se va face treabă. Mor oameni sub guvernarea noastră. Ce rușine să ne tot găsim scuze. Condoleanțe”, conchide Violeta Alexandru.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se pare ca moartea e singura solutie sa scapam de voi.De 30 de ani parintii vostrii si voi cei care alergati dupa ciolan sunteti degeaba.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108