Virgil Popescu, avertizări privind prețul energiei în România: „Importurile vor creşte foarte mult”
Virgil Popescu, avertizări privind prețul energiei în România: „Importurile vor creşte foarte mult”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEuroparlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, avertizează că introducerea unui sistem centralizat de achiziție a energiei electrice, fără mecanisme de protecție împotriva speculei, ar putea provoca o creștere a importurilor și a prețurilor. Într-un mesaj publicat duminică pe Facebook, acesta susține că principalii beneficiari ai unei asemenea situații ar putea fi traderii de energie și le cere colegilor din Guvern să limiteze profiturile excepționale.
Virgil Popescu, avertisment pentru Guvern: Sistemul centralizat de energie ar putea duce la creșterea importurilor
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, atrage atenția asupra riscurilor pe care le-ar putea genera funcționarea unui sistem centralizat de achiziție a energiei electrice în condițiile în care cantitățile disponibile pe piață nu ar fi suficiente pentru acoperirea întregului consum.
Europarlamentarul PNL susține că un asemenea mecanism, introdus în 2022, trebuie analizat cu atenție înainte de a fi utilizat, pentru a evita apariția unor dezechilibre care ar putea determina creșterea importurilor.
„Ştiu că în România se discută de un sistem centralizat de energie, dar aş vrea să profit şi să trag un semnal de alarmă. Ok, acest sistem a fost făcut în 2022, dar dacă nu este suficientă energie pe piaţă şi o scot într-un sistem centralizat, toată energia disponibilă, care nu o să-mi ajungă pentru toată lumea, înseamnă că o să creez imediat o lipsă de energie, înseamnă că importurile vor creşte foarte mult”, a arătat Virgil Popescu, duminică, într-o postare pe Facebook.
Potrivit fostului ministru, creșterea puternică a importurilor ar putea avea drept consecință majorarea prețurilor energiei electrice. Acesta consideră că, în lipsa unor măsuri suplimentare, sistemul ar putea crea oportunități de câștig pentru companiile care comercializează energie adusă din afara țării.
Cine ar putea câștiga din scumpirea energiei. Virgil Popescu indică traderii care fac importuri
Virgil Popescu susține că traderii de energie ar putea deveni principalii beneficiari ai unui mecanism centralizat care nu ține cont de eventualele deficite de energie de pe piața internă. În opinia sa, o creștere a necesarului de importuri ar putea determina atât majorarea prețurilor, cât și obținerea unor profituri excepționale de către operatorii care aduc energie în România.
Fostul ministru propune limitarea acestor câștiguri prin măsuri care să împiedice specularea unor eventuale situații de criză.
„Cine are de câştigat din acest sistem? Cei care aduc energie din import, adică traderii. Ce ar trebui să fac ca să mă uit la ei, să nu câştige foarte mult, să speculeze această zonă? Să le tai profiturile excepţionale. Deci, aş vrea să le atrag uşor atenţia colegilor mei din Guvern şi să le spun: da, un sistem de achiziţie centralizată poate fi bun, dar nu lăsat aşa, la liber. Pentru că tot timpul, într-o criză, cineva va încerca să speculeze, să câştige mai mult. Trebuie închise portiţele”, a subliniat Virgil Popescu, potrivit ştiripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.2° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)




