REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Virginia UZUN NU are VOIE să se ÎNTOARCĂ la SPIT

Virginia UZUN NU are VOIE să se ÎNTOARCĂ la SPIT

Replica API 26 noiembrie 2020 | 00:00 3764

Decizie definitivă pentru Virginia Uzun, fosta șefă a SPIT Constanța. În 2019 aceasta a fost achitată în dosarul în care era acuzată de abuz în serviciu, însă procurorii DNA Constanța au depus apel, magistrații admițându-l. Astfel, Uzun s-a ales cu 2 ani și 8 luni cu suspendare. ”Este o nedreptate ce mi s-a întâmplat”, a spus aceasta, pentru Replica.

”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr.484/26.11.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.4065/118/2018. În baza art.423 alin.2 Cod procedură penală, desființează în parte sentința penală atacată, și, rejudecând, dispune: În baza art.132 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (6 acte materiale), condamnă inculpata Uzun Virginia la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, pe o durată de 2 ani, potrivit art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. În baza art.65 alin.1 Cod penal, interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie dreptul de a exercita o funcție publică. În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatei Uzun Virginia pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art.92 alin.1 Cod penal”, potrivit minutei judecătorești.

Virginia Uzun: Nu s-a făcut dreptate

În același dosar, Bogdan Coronea s-a ales cu 2 ani și 10 luni cu suspendare și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe o durată de 2 ani. Celelalte persoane au fost achitate.

Contactată telefonic, Virginia Uzun, fiind vizibil afectată de decizia instanței, a declarat, pentru Replica: ”Nu știu de ce s-a întâmplat asta, dar este o nedreptate. Consider că, din punctul meu de vedere, nu s-a făcut dreptate”.

Nu se va putea întoarce la SPIT

În aceste condiții, Virginia Uzun nu va putea să se reîntoarcă la SPIT și asta pentru că i s-a interzis, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a exercita o funcție publică pe o durată de 2 ani.

Reamintim că procurorii DNA Constanța au dispus, în 2018, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Virginiei Uzun, la data faptelor director executiv în cadrul Serviciului Public de Impozite și Taxe Locale (S.P.I.T.) al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și complicitate la delapidare. Alături de ea, în fața magistraților au mai ajuns şi alţi inculpaţi. Virginia Uzun a fost achitată, de instanța de fond, dar situația s-a schimbat la apel.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Meditatii, meditatii presteeeez!
2
0
Cu banii furati a facut o cazemata, bucar in Palazu Mare.
5
0
nedreptate nu sa facut, ci doar si-a facut treaba justitia, bravo
9
1
Buna tare chioampa asta, ar merge o tura
4
2
Aceasta parasuta a fost promovata de clanul Mazare si Strutinschi, acum uite ca a supt- o toata, a fost o mizerie cu toata lumea.
13
0
Uzun asta e alta golanca hoatza si pesedista .
11
1
ARMANLU NU CHIARI..SAU POATE CA DA...MUUUUAAAAAHHHHH PUTINI ANI ..BASCA CU SUSPENDARE...CU EXECUTARE TREBUIA...SA SIMTA PUTIN RACORICA...DUPA CARW VA SPUN EU CA NU MAI PUNEA MANA
11
2
A FACUT DE 1000 DE ORI ASA CEVA, SI? STROE BINE MERSI....
11
0
O imensa pierdere! Habar nu aveti ce a pierdut Constanta
2
14
2 ani sa nu mai ocupe o functie publica ?. Frectie la un picior de lemn. Normal trebuia pe viata sa nu mai ocupe o functie publica. Lupul parul isi schimba, dar naravul ba. Dupa 2 ani va face la fel, daca ocupa o functie publica. Cod Penal de rahat facut de niste idioti parlamentari.
14
3
Derbedoaica tot derbedoaica ramine. A spus vreodata cite spagi a primit de la cei pe care ii angaja. Justitia trebuia sa o condamne cu executate. Dar asta e justitie?
16
2
Misto gsgica! Super!
10
7
E o nedreptate ca i-a dat cu suspendare.
23
4
du-te fa in pul noastra de manglitoare. ai uitat ce manevre si ce bani iti luai cand erai la vechiul sediu pe badea cartan. la puscarie cu tine, ca vb aia a facut si Udrea puscarie care avea 10 clase peste tine si putere. tarfelor
21
3
O angajez imediat la primaria Eforie, ca sef serviciu Colectare agenti economici, ca se pricepe la strans shpaga. Plus ca are si prezenta scenica...
18
5

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218