REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Vitezomani și șoferi DROGAȚI, depistați pe autostradă!

Vitezomani și șoferi DROGAȚI, depistați pe autostradă!

Replica API 28 decembrie 2018 | 23:42 265

61 de persoane care conduceau cu viteze excesive și una aflată sub influența substanțelor stupefiante au fost depistate de polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale a Poliției Române, în ultimele zile. Cea mai mare viteză înregistrată de radar a fost de 252 km/h, pe Autostrada A3.

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliției Române, în perioada 20 - 26 decembrie a.c., au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere. În aceste zile, polițiștii au depistat 61 de șoferi care au depășit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 8 cazuri șoferii au fost depistați circulând cu viteze de peste 200 km/h. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile. Cea mai mare viteză a fost înregistrată la data de 23 decembrie 2018, în jurul orei 10.00, când polițiștii au depistat o persoană, din județul Dâmbovița, în timp ce conducea un autoturism pe Autostrada A3 București – Brașov, cu viteza de 252 km/h. Aceasta a fost sancționată contravențional cu amenda de 2.900 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile. Într-un alt caz, la data de 25 decembrie 2018, polițiștii care acționează pe autostrada A1 au depistat un bărbat, de 22 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea aflându-se sub influența substanțelor stupefiante (pozitiv în urma drog testului la substanța amfetamină). În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. Poliția Română reamintește că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Ce pățesc șoferii care rulează cu viteză, fără permis sau sub influența alcoolului

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere. Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei). Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește. De asemenea, se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Conducerea sub influența băuturilor alcoolice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește. De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La pucarie, ziua munca in folosul comunitatii si seara la carcera.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272