REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
19.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Vizi Imre, transformare șocantă de la 145 kg. Cum i s-a schimbat viața și cum s-a antrenat pentru Eurovision

Vizi Imre, transformare șocantă de la 145 kg. Cum i s-a schimbat viața și cum s-a antrenat pentru Eurovision

Replica API 9 februarie 2022 | 00:00 800

L-am cunoscut pe Vizi Imre în urmă cu 10 ani, la „Vocea României”, şi ne-a devenit unul dintre cei mai simpatici concurenţi din toate ediţiile. Iată că acum solistul în vârstă de 36 de ani va participa la Eurovision cu piesa „Sparrow” şi a ce-şi doreşte pentru finală şi de ce vrea să urce pe scena de la Torino, Italia.

Au trecut 10 ani de când a participat la „Vocea României”, însă pe vremea aceea solistul Vizi Imre avea 145 de kilograme. După ce a cunoscut succesul fulminant odată cu lansarea sa la PRO TV, Vizi s-a pus pe slăbit şi ceva timp mai târziu se mândrea cu noua sa siluetă.

„Am avut 145 de kilograme şi am slăbit până la 119. Atunci am început cu Monica Sânpălean pe nutriţie, dar după aceea am început şi fitness cu Cami Hoitan. M-a ajutat mult şi Mihaela Ghica cu consiliere psihologică. Erau momente când mă simţeam ca în Charlie’s Angels, iar fără ele nu m-aş fi descurcat. Acum mi-am schimbat stilul de viaţă, mănânc muuuult mai sănătos, fac mişcare şi sunt mult mai recunoscător pentru tot ce am şi ce primesc. Acum mă menţin, dar dacă voi trece în semifinala Eurovision voi mai slăbi în jur de 20-25. Pregătesc o dietă interesantă cu nutriţionista mea care a zis că trebuie să fac încă 2 diete şi voi avea super rezultate”, a declarat Vizi, scrie Click!.

A avut două experienţe urâte în Italia

El îşi doreşte din mai multe motive să ajungă în Italia. De această ţară îl leagă nişte amintiri nu foarte plăcute, pe care ni le-a povestit cu tristeţe în glas. „Am multe poveşti cu Italia, prima oară lucram la un magazin de instrumente muzicale la Târgu Mureş şi nişte hoţi mi-au furat vreo 4.000 de lei din sertar. Am fost foarte trist, l-am sunat pe tata în Italia, i-am spus ce am păţit. El e mai sufletist, a zis că-mi trimite el bani, deşi ne mai ciondănim când avem probleme, uităm de toate şi ne ajutăm când trebuie. După ce mi-a trimis banii a zis să mă duc puţin în Italia la el. Şi am ieşit, eram decepţionat şi am zis că nu mai vreau să văd România în viaţa mea. Am ajuns acolo, am mers să-mi iau mobil, mi-au cerut buletinul, când au văzut că-s român, au zis . Asta a fost prima fază care m-a şocat în Italia", a povestit Vizi, cu regret în glas.

"A doua oară am fost într-un autobuz, vorbeam italiană, mergeam 14 kilometri cu autobuzul şi m-am nimerit lângă un italian şi am început să vorbim. M-a întrebat de unde sunt, am zis că din Transilvania, el o zis de Dracula. Îmi plăcea tema şi eu le explicam de fiecare dată că sunt ungur din România, iar lor li se pare că e ceva exotic. Omul când a înţeles că nu-s chiar român, că-s ungur, da sunt din România, cetăţean român, a început să dea grav în români, că fură, iar eu mă înroşeam la faţă. Şi i-am zis că trei români apar la ştiri, dar restul un milion de români care vă fac toate joburile pe care nu le faceţi voi, că sunteţi italieni, nu îi număraţi? Şi cu asta s-a încheiat discuţia şi n-a mai zis nimic. Astea-s două întâmplări care acum mă motivează să mă duc în Torino şi să cânt din toată inima mea. Să reprezint România şi apoi să îi invit în ţară că nu aş zice niciodată rău de ei. Oamenii sunt de toate felurile, dar asta m-a lovit în mândrie. Ce vreau să zic să vină ca turişti şi să-şi lase milioanele de euro la noi.

Vreau să promovez România cum nimeni n-a făcut-o, să schimb mentalitatea oamenilor despre ţara noastră. Cred că se poate schimba, numa pus osul la treabă”, spune Vizi Imre.

Reprezentantul României la Eurovision, ales pe 5 martie

Anul trecut, România nu a reușit să se califice în finala Eurovision, căci prestația lui Roxen nu a reușit să impresioneze. Se pare că anul acesta situația se prezintă altfel. Cele 46 de piese care s-au calificat pentru preselecția națională sunt apreciate de români, dar și de cei de peste hotare. Semifinala, programată pentru data de 12 februarie, se va încheia cu un show televizat în direct la Televiziunea Națională. Atunci, jurații vor decide cele 10 piese care ajung în finala Eurovision România. Reprezentantul României va fi decis pe 5 martie într-un spectacol live. Acesta va urma să participe la semifinalele de la Torino, din prima jumătate a lunii mai. Marea finală a Eurovision va avea loc la 14 mai 2022.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272