Viziunea AUR pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României. Ce spun George Simion și Petrișor Peiu
Viziunea AUR pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României. Ce spun George Simion și Petrișor Peiu
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPartidul AUR a prezentat propria viziune privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, în cadrul Forumului Aleşilor Locali din România, desfăşurat la Palatul Parlamentului, şi a transmis, duminică seară, că aceasta trebuie să vizeze construirea de UAT-uri mai robuste, capabile să susţină dezvoltarea economică pe termen lung.
Petrișor Peiu și George Simion
Forumul Aleşilor Locali s-a încheiat prin adoptarea unei rezoluţii în care modelul administrativ bazat pe judeţe consolidate, o administraţie eficientă şi autonomie locală reală, reprezintă viziunea asumată de parti
Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al AUR, Forumul Aleşilor Locali s-a încheiat prin adoptarea unei rezoluţii în care modelul administrativ bazat pe judeţe consolidate, o administraţie eficientă şi autonomie locală reală, reprezintă viziunea asumată de partid.
”Am propus recent şi UDMR-ul nu-i de acord, minorităţile nu sunt de acord, PSD-ul nu este de acord ca, dacă ne întoarcem la democraţie şi dacă vorbim despre reforma administrativ-teritorială, să implementăm programul nostru de guvernare pe care l-a prezentat şi domnul Petrişor Peiu: 10 ministere, 300 de parlamentari, o debirocratizare”, a declarat George Simion, liderul AUR, citat în comunicat.
În opinia lui George Simion, o schimbare reală ”implică întreaga societate, vine şi de jos în sus, şi de sus în jos, de la fiecare”
George Simion a criticat preocuparea lui Nicuşor Dan de a menţine opoziţia departe de guvernare cu orice preţ.
”Nu opoziţia e problema în ţara asta, că opoziţia, cu proiectele pe care le are, cu programul de guvernare naţional şi programele locale de guvernare, cu proiectul concret de reformă administrativă pe care îl punem pe masă, va ajunge să demonstreze dacă poate sau nu poate. Asta face opoziţia în orice ţară, şi în Brazilia, şi în Argentina, şi peste tot în Europa. Dar acest bizar Nicuşor Dan vrea să dea ordine. Nu pentru noi, nu în numele nostru, nu în numele familiilor şi copiilor noştri”, a transmis Simion.
Petrişor Peiu a afirmat că România nu are nevoie, în acest moment, doar de reorganizare administrativ-teritorială, ci de o reformă amplă a întregului aparat de stat
La rândul său, liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a afirmat că România nu are nevoie, în acest moment, doar de reorganizare administrativ-teritorială, ci de o reformă amplă a întregului aparat de stat, realizată prin consens politic.
”Trebuie să mediem într-o luptă de principii opuse. Pe de o parte, conducerea localităţilor este cu atât mai bună cu cât este la un nivel mai jos, pentru că sunt cei care cunosc realităţile de pe teren, cei care conduc. Una e să conduci 3.000, 4.000, 5.000 de oameni, alta e să conduci 100.000. Pe de altă parte, este nevoia de eficienţă şi de standardizare a practicilor. Şi aici e mai bine să ai unităţi mai mari teritoriale, judeţe”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.7° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)









.jpeg_t.jpeg)


