Vlad Pascu a contestat condamnarea la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 Mai
Vlad Pascu a contestat condamnarea la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 Mai
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVlad Pascu, care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 Mai care s-a soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei, a contestat decizia Judecătoriei Mangalia. Apelul său va fi judecat de Curtea de Apel Constanța.
Pascu a fost condamnat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Instanța i-a mai interzis acestuia dreptul de a fi ales sau de a ocupa funcții publice, precum și dreptul de a conduce orice autovehicul timp de cinci ani după executarea pedepsei.
Judecătoria Mangalia a decis și acordarea unor despăgubiri de peste 1,7 milioane de euro familiilor victimelor și persoanelor rănite în accident, sumă ce va fi plătită de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.
tinerii uciși de Vlad Pascu, la 2 Mai
Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, la data de 19 august 2023, iar în jurul orei 5:25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului, fiind găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că Pascu se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













