Vladimir Zelenski, declarat oficial preşedinte ales al Ucrainei
Vladimir Zelenski, declarat oficial preşedinte ales al Ucrainei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVladimir Zelenski
Comisia Electorală Centrală (CEC) a Ucrainei l-a declarat marţi oficial pe Vladimir Zelenski preşedinte ales, după ce acesta a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale cu 73,22% din voturi, transmite agenţia EFE.
Preşedinta CEC, Tatiana Slipaciuk, a anunţat că autorităţile nu au primit nicio plângere de natură să poată modifica rezultatul scrutinului. Contracandidatul lui Zelenski, preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko, a obţinut numai 24,45% din voturi.
Conform legii, data învestiturii oficiale va fi decisă de parlament şi aceasta nu poate fi mai târziu de 30 de zile după anunţarea oficială a rezultatelor, astfel că Zelenski va fi învestit preşedinte înaintea datei de 3 iunie.
Zelenski a promis că prioritatea sa ''numărul unu'' va fi să pună capăt războiului cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei. El a pledat pentru reformarea procesului de reglementare a acestui conflict bazat pe Acordurile încheiate la Minsk în februarie 2015 şi susţine crearea unui nou format de negociere care să includă Rusia şi state occidentale.
Actor de comedie novice în politică, până să candideze la preşedinţie Zelenski a fost cunoscut mai mult din populara serie televizată intitulată ''Servitorul Poporului'', în care el joacă rolul unui profesor de istorie devenit preşedinte.
Zelenski a promis că va fi şef al statului doar un singur mandat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
24° Constanța 








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)

