REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Vlăsceanu (ACUE): Niciun consumator nu rămâne fără curent, iar contractele pot fi schimbate oricând

Vlăsceanu (ACUE): Niciun consumator nu rămâne fără curent, iar contractele pot fi schimbate oricând

Replica API 3 ianuarie 2021 | 00:00 1121

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie consumatorii în această perioadă este că nu rămâne nimeni fără curent, că îşi pot schimba oricând furnizorul şi că se pot încheia contracte până la 1 februarie fără a plăti preţurile de serviciu universal, a declarat Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), scrie Agerpres.

"Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie consumatorii este că nu este pusă în pericol niciun moment continuitatea alimentării cu energie electrică", a subliniat ea.

Vlăsceanu a explicat că liberalizarea pieţei a început în urmă cu mai mulţi ani şi că fiecare consumator putea încheia şi până acum contracte cu orice furnizor licenţiat.

"Procesul de liberalizare a mai fost parcurs o dată, în cursul anului 2018, până a apărut OUG 114/2018, care a reintrodus preţurile reglementate", a amintit ea.

Liberalizarea înseamnă că preţurile nu vor mai fi reglementate, iar furnizorii vor achiziţiona toată cantitatea de energie de pe bursă.

"Consumatorii vor primi informările de la furnizori în cursul lunii ianuarie, vor vedea oferta concurenţială şi vor compara cu oferta de serviciu universal şi vor vedea că este mai scump serviciul universal. Acesta este un serviciu de ultimă instanţă şi ar trebui să rămână aşa cum îi spune numele, de ultimă instanţă. Scopul liberalizării este să alegi un furnizor cât mai atractiv", a continuat reprezentanta companiilor din energie.

Ea a amintit şi că putem încheia contracte până la 1 februarie pe piaţa liberă, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, conform unei decizii a ANRE.

"Ce ne lipseşte nouă în acest moment este schema de susţinere a consumatorilor vulnerabili şi sursele de finanţare", a mai spus Vlăsceanu.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212