REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

VOI SUNTEŢI NORMALI?!? Familie cu doi copii minori, evacuată ABUZIV în prag de iarnă!

VOI SUNTEŢI NORMALI?!? Familie cu doi copii minori, evacuată ABUZIV în prag de iarnă!

Replica API 28 noiembrie 2017 | 00:17 1148

ÎN ATENŢIA INSTITUŢIILOR STATULUI:

ÎN ATENŢIA INSTITUŢIILOR STATULUI:

Anişoara Heka / click pe imagini, pentru a vedea contractul şi chitanţele care atestă că datoria a fost achitată!

Situaţie incredibilă la Năvodari, în prag de sărbători! În data de 27 noiembrie, o familie cu doi copii minori a fost evacuată dintr-o locuinţă socială, deşi, potrivit contractului între părţi (chiriaş şi administraţia locală), actul era valabil 5 ani! E drept, familia a avut o perioadă în care a acumulat datorii mari, însă la data evacuării – fapt înscris şi pe ultima chitanţă cu suma achitată – debitul era ZERO!

„Am primit o singură înştiinţare de la instanţă, privind procesul aflat pe rol, din cauza datoriilor, dar am mers la primărie, le-am arătat că noi am început să achităm. Aveam chitanţa, dar nu le apărea în calculator ca înregistrată suma, au spus că nu e problemă. Şi mi-au mai spus la primărie să nu îmi bat capul, să stau liniştită, că primăria oricum nu are avocat. Mi-au spus să continui să achit datoria, ceea ce am şi făcut. Iar azi (ieri- 27 noiembrie a.c.) m-am trezit, fără preaviz, cu executorul judecătoresc la uşă!

Am fost evacuaţi, cu lucruri cu tot, au schimbat şi butucul de la uşă”, ne-a relatat Anişoara Heka (fostă Scurtu), femeia evacuată, care ne-a pus la dispoziţie şi documente: contractul pe numele soţului, Ciprian Heka, precum şi chitanţele prin care atestă că a ajuns la zi cu plata chiriei! Contractul a fost semnat în 2014 şi este valabil 5 ani de zile. În camera închiriată (situată în Cămin 1 de pe strada Sănătăţii) stăteau soţii Heka şi doi copii minori: un băieţel în vârstă de 2 ani şi o fetiţă care este în calsa a V-a.

Dincolo de faptul că administraţia locală nu a pus la dispoziţia instanţei datele reale în procesul derulat în vederea evacuării (situaţie care poate fi considerată un abuz flagrant şi neglijenţă în serviciu!), este de comentat şi manieră parşivă în care s-a intervenit: pe data de 27 noiembrie, imediat după pronunţarea instanţei (pronunţare, REPETĂM, făcută în necunoştinţa datelor reale, respectiv că datoria a fost achitată!).

Subliniem data de 27 noiembrie, pentru că, dacă s-ar fi ajuns la data de 1 decembrie şi nu s-ar fi pus în aplicare evacuarea, ea nici nu ar mai fi putut avea loc, conform legii 202/2010, care spune că: „Nici o evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată.

Dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Probabil că dacă era vorba despre indivizi care ar fi ocupat abuziv locuinţa în cauză, dar ar fi avut tupeu, nici mama mamei executorului, cu jandarmi,

Poliţie şi mascaţi, nu ar fi îndrăznit să intervină! În cazul de faţă, printre lacrimi, Anişoara ne-a relatat că a fost atât de şocată că a fost scoasă din casă, deşi ştia că a plătit, încât a mers cu copilul de 2 ani în braţe, la Primărie: „Am mers să îl caut pe domnul primar, să spun ce se petrece. Mi s-a spus că ei nu mai au ce face! Acum stau la o doamnă, într-un hol, nu am unde locui, nu am unde să merg...”.

Femeia în vârstă de 33 de ani a explicat şi de ce ajunsese, la un moment dat, să acumuleze o datorie de 85 de milioane de lei vechi: „camera era plină de igrasie, noi am renovat, am izolat, ne-am creat condiţii cât de cât, pentru că este vorba despre copii mici. Apoi, am început să plătim: o dată 41 de milioane, după care am tot continuat să achităm. Am ajuns la zero cu debitul, când ne-am trezit cu executorul, scoşi în stradă!”, mai relatează Anişoara.

De precizat că primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Alexandra CUCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa o suga la acces direct
0
1
Esti prost, machidoane, si agramat pe deasupra...respect pt machidonii adevarati, tu esti fals, ipocrit... dobitocule!
1
1
Asa sint toti primarii -dupa ce-i votezi nu dau 2 bani pe oameni iar asta de la navodari e batut in cap rau de tot
1
1
Doamna Mihaela Rotaru. 0766974636 acesta este nr la care puteti lua legatura cu doamna Heka. Pe facebook imi apar multe "Mihaela Rotaru" si Nu Stiu care sunteti dvs.
2
2
Daca nu stiti ce este in blocul acesta nu mai vorbiti aiurea.....gandaci sobolani pe casa scarii si mucegai....spuneti ca are pretenti si dc a luat camera pt ca nu avea unde sta si normal ca trebuia sa repare camera pt copii sa nu stea in mucegai...cat despre primar un nesimtit...el daca ar fi in locul acesteia cu copii lui ce ar face iar conveni sa fie dat afara pe frigul acesta nu cred. Si ok ii da afara pe rau platnici dar nu asa direct vine la usa si iti zicea "strangeti lucrurile si iesi afara" unde sa te duci in momentul ala....sa te lasa cateva zile sa iti gasesti chirie nu asa se face.
1
3
Eu pot sa ii ajut cu chiria gratis va rog contactatima in privat in facebook Mihaela Rotaru
9
3
Ref.comentariu henofob al nemernicului de la "astea-s fatetele democratiei".Din ce in ce mai mult fascisti si tigani evrei si romani de la replica au ce au cu aromani.Mai prostilor de romani cauza trebuie cautata la evrei nu la armani,evrei au ocupat romania in special din 1989 cand toti mebrii lovitutri de stat au fost si sunt evrei .Nici un roman nu a fost membru al lovituri de stat din 1989,membri au fost evrei,unguri,rusi si americani.Replica tabloid fascit trebuie interzisa este impotriva armanilor care sunt mai romani decat roamni.Tigani evrei au fost la conducerea securitati 1944-1965.
0
6
Un nesimtit si un bulangiu . chiar daca nu si.a platit datoria femeia nu o da in morti ma-ti afara chiar de sarbatori .... Romani dragi fiti in pula mea.oameni . ca dasta romania se duce de rapa ca 80 din populatie sunt retarzi si doar pe interese si sa fure. Ajutativa intre voi sa.fie bine pentru toata lumea ... Ganditiva la.copii aia mici macar ..
6
4
Ia sa vedem cui ii da camera aia ??? Si atunci va dati seama a cui a fost interesul.
6
2
art 895 cod procedura civila - Nicio evacuare din imobilele cu destinatie de locuinta nu poate fi facuta de la data de 1 decembrie si pana la data de 1 martie a anului urmator
5
5
Nu- i mai luati apararea, trebuia sa- si plateasca datoriile , daca locuinta nu corespundea cica avea mucegai de ce a luat- o ? Trebuia sa se duca cu chirie daca e cu pretentii dar acolo treb sa platesti ptr ca proprietarul te da imediat afara ! Pe lumea asta nimic nu e gratis , treb sa platesti ! Sau obisnuit la pomeni !
6
11
Ea putea sa plateasca si in avans daca era pentru ca doamna care incaseara banii e o proasta si nu informeaza mai departe ce anume se intampla la ghiseul lor. si eu am fost patit ....
6
10
Mai taci in mortii ma-tii ! Ciorile din Henri Coanda, oare sunt la zi cu toate darile catre stat ? Pentru aia se pot construi locuinte sociale, dar pentru romanii nostri nu ! Sa-mi bag pl in am-ta si in ideile ma-tii !
13
4
Normalitatea inseamna sa-ti platesti datoriile!
23
16
Acest Chelaru e un mare nemernic de om.Eu nu am primit de la primaria Navodari in 16 ani de la depunerea dosarului pentru o bucatica de teren sa imi fac o casa ,absolut nimic si nici nu voi mai primi pentru ca am depasit varsta
18
8
Executorul judecatoresc si-a facut treaba . Oameni buni platiti-va datoriile , nu este nimeni obligat sa stea fara apa calda si caldura din cauza celor care nu platesc . In iarna asta blocurile cu datorii nu o sa mai beneficieze de caldura . Ce sa mai spunem a primit casa de la primarie si a ajuns la datorii de 8.500 lei e inadmisibil. Ii luati apararea dar nu cred ca va doriti un vecin care consuma apa si caldura si nu plateste .
18
8
Votati psd si pnl si vedeti ce primiti...La Navodari psd 50% si pnl 32% deci asta avem plus un psd-ist deghizat la alde.
15
5
poate mironosita de avocata a penalilor , inclusiv a celui mai mare penal roman- draknea, se va apleca si asupra unor cazuri dramatice sau suma perceputa de ea se ridica la ordinul sutelor de mii de euro, bani pe care omul de rand nu ii are, hotii si borfasii CIUMEI ROSII a pus stapanire pe tot ce se mai poate fura inclusiv pa buzunarele noastre prin cresteri aberante de impozite si taxe, la raft, la facturii, intr-un cuvant--pe viata noastra
12
3
Foarte bun comentariul : "Femeia a crezut ca merge fara sa plateasca " ,cat creier de furnica sa ai ca sa poti gandi asa ? Dar oare sumele exorbitante pentru utilitati si igrasia, frigul, mucegaiul, structura de rezistenta a blocului , lucrurile acestea nu se vad ? Se vad doar facturile neplatite , unde este realitatea si corectitudinea ?
12
4
Ei votez numai PSD ca da mici si bere la gard. Baieti buni, ca altii na dat nimic. Ortografia nu e necesara la bajeti, intelege ei.
7
6
angajatii primariei care si-au permis o astfel de iresponsabilitate,neglijenta ,abuz de serviciu sa fie trasai la raspundere inclusiv cu desfacerea contractului de munca si plati morale catre aceea familie pusa intr-o situatie urata in luna de iarna.Nu mai acceptati marsavariile nesimtitilor care sunt mai presus de lege.
8
2
Acum, macar nu mai e datornica. E sub cerul sticlos, dar e cinstita, fara datorii. Eu ma intreb: de unde a avut 41 milioane sa plateasca dintr-un foc? Astia de la pampersnews, ce si-au spus: punem stirea astea, si ne marim cota lacrimogena.
7
11
nu tara este de cacat, zdrentele de la putere, care se tot rotesc de la locitura de stat din '89 sunt de cacat. Tu esti cel mai de cacat!!! Ce ai facut tu pt tara asta? Muncesti undeva? Iti platesti darile la stat? Hahalero!
9
4
Femeia a crezut ca merge fara sa plateasca, s-a dat necajita, a castigat bani dar n-a platit chiria plus intretinerea. Ce si-a zis; nu cred ca ma dau astia afara, sunt necajita. cand a vazut ca gluma se ingroasa, a gasit imediat bani pt a platit datoriile.
6
14
Si sa se mai mire cineva de pleaca Romanasi pe capete din tara asta de kkt.
15
5
Probabil ca este nevoie de o camera sa fie cazata vreo curva blonda a unuia din angajatii sefi de la Primaria Navodari ! Unul din criterii ca sa primesti camera de camin este sa dai pizda cui trebuie angajat la Primarie !
22
1
comunisti nu te dadeau afara ,,,,iti asigurau si loc de munca.
21
5
se implinesc curand aproape 30 de ani de la asasinarea cu sange rece a singurului presedinte patriot-Ceausescu.Criminalii se bucura de jecmanirea patrimoniului Romaniei,machidonii imputiti si alti mafioti fac blocuri oriunde in schimb oamenii tineri sunt aruncati in strada,spre deosebire de cioroii pe care machidonul edil ai improprietareste moka pe banii nostrii in ghetoul din centru.orasul a devenit o fantoma sinistra,populata de ciocoi moderni.
32
4
Sa mearga la Acces Direct intrucat, se pare, numai televiziunea mai poate ajuta oarecum oamenii nu institutiile statului care traiesc de pe urma platitorilor de taxe. Conducatorilor PROSTI care sunteti PROSTI cand va veti trezi si constientiza ca datorita poporului sunteti voi, noi va platim sa va faceti treaba, sa ajutati nu sa aruncati copii in strada , dobitocilor...
24
7
Este case la noi la bugeac se poate rezolva
8
7
in primul rand stiam ca nu se fac evacuari in prag de iarna si apoi cat de mic poti sa ai creierul sa nu repari greseala facuta cand femeia aia dovedeste ca e la zi cu platile?
22
4
Nu e nicio noutate ca primarul nu a putut si contactat pentru a-si expune punctul de vedere!!! Primarul nostru este un fel de.. fantoma. Pacat ca din cauza unor dobitoci din conducere au de suferit niste copii nevinovati.
36
5
poate un avocat cu suflet mare preia acest caz probono
45
4

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367