Vremea azi, 24 noiembrie. Vezi prognoza meteo!
Vremea azi, 24 noiembrie. Vezi prognoza meteo!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestZiua de alegeri aduce vreme predominant frumoasă în România, după ultimele zile cu vreme foarte rea. Astfel, potrivit prognozei realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul cuprins între ora 8:00 dimineața, duminică, 24 noiembrie 2024, și ora 8:00 de luni, 25 noiembrie 2024, vremea va fi predominant frumoasă. Dar temperaturile vor fi coborâte, mai ales dimineața și în cursul nopții.
Ziua, cerul va fi variabil spre mai mult senin, în regiunile de sud ale României. În cursul nopții vor fi înnorări în majoritatea zonelor.
Pe arii restrânse, în Carpații Orientali și Meridionali se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare, iar izolat precipitații slabe mixte vor fi posibile în Maramureș și în vestul și nordul Moldovei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă, iar la începutul intervalului și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între -7 grade în zonele depresionare și 3-4 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, mai ales în Transilvania, va fi ceață pe alocuri.
Temperaturile în marile orașe
Timișoara: 5 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 75%, Vânt: 13 km/h
Oradea: 3 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 84%, Vânt: 18 km/h
Baia Mare: 1 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 86%, Vânt: 11 km/h
Cluj Napoca: 0 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 84%, Vânt: 5 km/h
Sibiu: 2 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 71%, Vânt: 5 km/h
Alba Iulia: 5 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 64%, Vânt: 8 km/h
Craiova: 5 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 64%, Vânt: 5 km/h
Târgu Jiu: 4 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 73%, Vânt: 3 km/h
Suceava: 0 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 90%, Vânt: 10 km/h
Bacău: 4 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 71%, Vânt: 6 km/h
Botoșani: 2 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 87%, Vânt: 8 km/h
Miercurea Ciuc: -3 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 88%, Vânt: 5 km/h
Brașov: -2 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 84%, Vânt: 5 km/h
Ploiești: 5 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 63%, Vânt: 11 km/h
Buzău: 7 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 59%, Vânt: 16 km/h
Târgoviște: 4 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 59%, Vânt: 8 km/h
București: 6 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 66%, Vânt: 10 km/h
Iași: 4 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 69%, Vânt: 10 km/h
Galați: 7 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 61%, Vânt: 11 km/h
Brăila: 7 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 61%, Vânt: 11 km/h
Constanța: 6 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 65%, Vânt: 18 km/h
Tulcea: 6 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 63%, Vânt: 18 km/h
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













