REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.5° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.5° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Vremea se răcește în România. Minimele vor coborî la 0 grade

Vremea se răcește în România. Minimele vor coborî la 0 grade

Andreea VLAICU 9 octombrie 2024 | 15:51 1879

Un ciclon din Oceanul Atlantic a lovit Europa de Vest. Acesta aduce ploi și rafala puternice de vânt. În mai multe țări europene au fost anunțate coduri roșii de furtună. Deși furtuna post-tropicală, în care s-a transformat uraganul Kirk, nu va ajunge până în estul Europei, o masă de aer rece va lovi România la finalul acestei săptămâni, când temperaturile vor scădea brusc.

Vremea se raceste in Romania. Minimele vor cobori la 0 grade

Potrivit ANM, în România va fi o răcire bruscă a vremii în toată țară, începând de sâmbătă. Până atunci, joi și vineri, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade, mai scăzute în depresiuni spre 2 grade. Cerul va fi variabil, dar noaptea se va înnora treptat și vor fi averse și posibil descărcări electrice, în Banat, Crișana, Maramureș și pe arii restrânse în Transilvania și posibil în vestul Olteniei și nordul Moldovei. Izolat vor fi cantitățile de apă de 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări în regiunile vestice și nord-vestice. Dimineața și noaptea se va forma
ceață pe alocuri, în special în est, în sud-est, pe văi și în depresiuni.

De sâmbătă, valorile termice vor fi în scădere în toată țara, mai semnificativ în jumătatea de sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 23 de grade, iar cele minime în general între 0 și 10 grade, cu cele mai mici valori în depresiuni, unde se va forma brumă. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi, mai ales ziua, în regiunile sudice, sud-estice, local la munte și izolat în centru. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În nordul Carpaților Orientali, pe creste, trecător, vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în special în prima parte a intervalului, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și posibil vestul Olteniei. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.

Cod roșu de furtuni în vestul Europei

Fostul uragan Kirk a traversat Oceanul Atlantic și s-a transformat într-o furtună post-tropicală care a lovit vestul Europei. Potrivit prognozelor, în Franța s-a anunțat cod roșu de vânt, cu rafale de până la 140 de km/h.

De asemenea, în Germania a foste emis cod roșu de ploi. Vor fi până la 80l/mp.

Severe Weather Europe anunța încă de marți că fostul uragan Kirk va aduce furtunui puternice în vestul Europei.

Chiar dacă se prognozează că Kirk va deveni o furtună post-tropicală, impactul acesteia va rămâne probabil sever, pe măsură ce sistemul va ajunge miercuri în nord-vestul Spaniei și pe coasta Franței.

Unele modele sugerează, de asemenea, un impact semnificativ în Țările de Jos și Germania până joi, conform antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere