REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
17.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Will Smith și Jada Pinkett, sub presiunea divorțului: „Poate fi una dintre cele mai urâte despărțiri din lume“

Will Smith și Jada Pinkett, sub presiunea divorțului: „Poate fi una dintre cele mai urâte despărțiri din lume“

Replica API 23 aprilie 2022 | 00:00 582

Will Smith și soția sa, Jada Pinkett, trec prin momente dificile, iar presiunea din relația lor continuă să escaladeze în urma incidentului neplăcut de la decernarea Premiilor Oscar. Deși, de-a lungul timpului, ambii au afirmat, în repetate rânduri, că divorțul lor este exclus, indiciile par să sugereze că ruptura este mai aproape decât vor să recunoască.

Will Smith și Jada Pinkett

Will Smith și Jada Pinkett sunt căsătoriți din anul 1997 și au împreună trei copii. Actorii au șocat o lume întreagă atunci când au recunoscut public că au un mariaj deschis, iar fiecare dintre ei este liber să aibă relații sexuale în afara căsătoriei.

De altfel, este de notorietate aventura pe care Jada a avut-o cu August Alsina timp de ani întregi, nu doar câteva luni! Rapperul este pregătit să spună partea sa de adevăr într-o carte pe care o va lansa curând, iar dezvăluirile ar putea reprezenta o nouă lovitură în plus adusă lui Will Smith, deja afectat de presiunea mediatică căreia a fost supus în ultima perioadă.

Conform unei surse citate de publicația britancă The Mirror, Will Smith și Jada Pinkett își vorbesc din ce în ce mai puțin, iar despărțirea dintre ei pare să fie iminentă.

Au probleme de ani de zile, dar acum abia dacă-și mai vorbesc. Dacă se despart, Will Smith are o avere de aproape 350 milioane de dolari, pe care trebuie să o împartă cu Jada. Ar putea fi unul dintre cele mai urâte divorțuri din istoria showbiz-ului și ar putea dura ani de zile", a declarat sursa, citează click.ro.

Will Smith l-a pălmuit pe comediantul Chris Rock, pe scena Premiilor Oscar

În noaptea decernării Premiilor Oscar, Will Smith a avut o reacție nervoasă, după ce prezentatorul Chris Rock a glumit pe seama tunsorii soției sale, Jada Pinkett. Chris a comparat-o pe Jada cu un personaj feminin chel interpretat de Demi Moore. Jada, care și-a pierdut podoaba capilară din cauza alopeciei, nu a gustat deloc gluma. Will Smith nu a stat pe gânduri, a urcat pe scenă, l-a pălmuit pe prezentator și i-a sugerat să nu mai îndrăznească niciodată să pronunțe public numele Jadei.

Will Smith și-a cerut scuze public pentru ieșirea pe care a avut-o, însă Academia de Film l-a sancționat. Astfel, Will nu mai are dreptul de a participa la Premiile Oscar timp de zece ani.

Will Smith și Jada Pinkett au exclus dintotdeauna varianta divorțului

De-a lungul timpului, atât Will Smith, cât și soția sa, Jada, au vorbit despre posibilitatea divorțului. Ambii au fost radicali și au subliniat, în repetate rânduri, că divorțul nu a fost și nu va fi niciodată o soluție pentru ei.

„Divorțul nu poate fi o opțiune. Cu Jada, m-am ridicat în fața lui Dumnezeu și i-am spus: «Până moartea ne va despărți», a spus el pentru MTV News în 2006. „Deci sunt două posibile rezultate. Unul, vom fi împreună până la moarte, sau două, sunt mort.”

Jada Pinkett Smith și-a exprimat opinii similare. „I-am spus lui Will de la bun început: «Dacă te căsătorești cu mine, știi asta: vom fi împreună. Vom fi sub același acoperiș»... Știam că nu va exista niciun motiv pentru care el și cu mine să divorțăm vreodată”, a spus ea despre o conversație care ar fi avut loc înainte de nunta lor.

Se pare că acest angajament de a-și face căsătoria să funcționeze nu i-a împiedicat pe cei doi să se angajeze în relații extraconjugale. Jada Pinkett Smith a discutat public despre relația ei de ani de zile cu muzicianul August Alsina, inclusiv în timpul unui episod al emisiunii Red Table Talk din iulie 2020.

Ea a spus că într-o perioadă în care ea și Will Smith au fost temporar separați, relația ei cu Alsina, anterior bazată pe amiciție, a devenit „un alt tip de încurcătură”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212