REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Woody Allen, înşelat de Mia Farrow? Regizorul crede că fiul său este, de fapt, băiatul lui Frank Sinatra

Woody Allen, înşelat de Mia Farrow? Regizorul crede că fiul său este, de fapt, băiatul lui Frank Sinatra

Replica API 28 martie 2020 | 00:00 1700

Woody Allen, înşelat de Mia Farrow? Regizorul crede că fiul său este, de fapt, băiatul lui Frank Sinatra

Regizorul Woody Allen a publicat o carte în care dezvăluie lucruri mai puţin ştiute din viaţa sa privată.

Regizorul de 84 de ani nu exclude ca fiul său, Ronan Farrow, de 32 de ani, pe care îl are cu actriţa Mia Farrow, să fie copilul cântăreţului Frank Sinatra.

"Într-o zi, Mia mi-a anunţat că este însărcinată. Am presupus în mod firesc că eu sunt tatăl, chiar dacă a sugerat că Ronan e copilul lui Frank Sinatra. Cred că este al meu, dar nu voi şti niciodată cu adevărat. Este posibil să fi avut încă relaţii cu Frank”, a scris Allen în cartea „Apropos of Nothing”, scrie okmagazine.ro.

Mia Farrow avea 21 de ani când s-a căsătorit cu Frank Sinatra, care avea pe atunci 50 de ani. Deşi au divorţat doi ani mai târziu, cei doi au rămas prieteni buni până când Sinatra a murit în 1998. Astăzi, Woody spune că Ronan Farrow poate fi fiul celebrului cântăreţ.

Dincolo de toate astea, Woody Allen se gândeşte cu nostalgie la tinereţea pe care a petrecut-o în New York şi la povestea de dragoste cu Diane Keaton, dar şi cu multe altele. În capitolul în care descrie relaţia sa cu Farrow, tonul său este diferit. Regizorul îşi aminteşte momentele în care a fost acuzat că i-a molestat fiica, pe Dylan Farrow (34 de ani). El menţionează că au fost împreună un deceniu şi că legătura lor a fost presărată cu numeroase momente frumoase. Allen subliniază că a considerat-o pe Mia o femeie fragilă, asta până când şi-a arătat adevărata faţă.

Când i-a propus pentru prima dată să îi fie soţie, actriţa l-a refuzat, iar asta l-a făcut să îşi dea seama că era o persoană complicată. Allen susţine, de asemenea, că familia ei avea un comportament ciudat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere