Zanfir Iorguş, despre conducta de gaze la Mangalia: "Minciuni şi manipulări marca USL"
Zanfir Iorguş, despre conducta de gaze la Mangalia: "Minciuni şi manipulări marca USL"
Comunicat de presă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestComunicat de presă

În legătură cu mult inaugurarea conductei de gaze naturale, ce ar urma să alimenteze Municipiul Mangalia, eveniment ce a avut loc în prezenţa liderilor USL Constanţa, deputatul Zanfir Iorguş ţine să facă următoarea precizare: "După modelul grosolan de manipulare a USL Constanţa de acum patru ani, când peste 1.000 de tineri din Mangalia au fost păcăliţi cu locuinţe aşa zis ieftine, în urma unei tombole fantomă, la fel s-a procedat şi în cazul introducerii gazelor în sudul litoralului. În timp ce liderii USL, alături de primarul Mangaliei, au declarat că au adus gazele naturale în localitate, în realitate este vorba despre o mare cacialma: în spatele conductei a fost montată o simplă butelie de gaz, care a fost aprinsă, teatral, cu o torţă şi care, imediat după plecarea oficialităţilor şi presei, a fost demontată. Nu e vorba despre nicio conductă şi niciun fel de gaz. Mai mult, contractul cu Congaz, firma care ar trebui să aducă gazele naturale în sudul litoralului, nici nu a fost semnat! Vorbim, astfel, de păcălirea întregii populaţii a Mangaliei şi localităţilor din jurul municipiului, în plină campanie, totul gândit pentru a manipula electoratul în favoarea USL Constanţa".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.5° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









