Zanfir Iorguș și-a lansat candidatura la Primăria Mangalia
Zanfir Iorguș și-a lansat candidatura la Primăria Mangalia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn cadrul unei conferințe organizată la Mangalia a fost lansată candidatura lui Zanfir Iorguș la postul de primar al municipiului Mangalia. Candidatura acestuia este susținută de PSD, în cadrul alianței cu ALDE și PNTCD, la nivel local.
La conferință participă și președintele PSD Constanța, Felix Stroe.
Zanfir Iorguş a fost primar al municipiului între 1996 şi 2008. El a câştigat primul mandat de primar din partea PNŢCD. În 2003, s-a înscris în PSD. În 2008 a candidat pentru un nou mandat la Primăria Mangalia, dar din partea PDL, fiind învins de candidatul PSD Mihai Claudiu Tusac.
În toamna lui 2008, Iorguş a devenit deputat din partea PDL. În 2012, Iorguş avea să candideze din nou la Primăria Mangalia, dar şi pentru un nou mandat de deputat, pierzând însă ambele alegeri. Și în 2016 a candidat, pierzând în fața actualului edil Cristian Radu.
„Mangalia are nevoie de un primar de talia lui Zanfir Iorguș. Sunt mândru că la Mangalia avem o echipă foarte puternică și am convingerea că, peste nici 2 luni, lucrurile se vor așeza și va fi primar“, a declarat Felix Stroe.
„Timp de 12 ani, Mangalia a devenit un oraș cenușiu. Mangalia aducea înainte tot felul de artiști, care la rândul lor aduceau turiști. Aceste manifestări vor fi cuprinse în programul nostru. Trebuie să avem un mediu sănătos, și să facem investiții. Respectul pentru cetățean este, de asemenea, foarte important. Tinerii ne pleacă pentru că nu au perspective, iar copiii nu au creșe, grădinițe, nu s-au făcut școli noi. Programul de construcție de locuințe va fi programul prioritar pentru tinerii din Mangalia“, a declarat Zanfir Iorguș.
S.H.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News