REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Dum., 23 Iun. 2024
Anul XX Nr. 6769
22.4° Constanța Duminică, 23 Iunie 2024 Anul XX Nr. 6769
 

Zeci de amenzi aplicate de către inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Zeci de amenzi aplicate de către inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Victor ROTARU 29 aprilie 2024 | 09:54 394

În intervalul 16 - 29 martie 2024, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus continuarea controalelor pentru verificarea autenticității și a parametrilor de calitate ai unor produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate comercializate pe piața din România.

Zeci de amenzi aplicate de catre inspectorii Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

Astfel, în perioada menționată, reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, precum şi cea a Municipiului București au efectuat 996 de controale în depozite alimentare autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, unități de reambalare a produselor lactate, platforme logistice/terminale de distribuție care aprovizionează lanțurile de unități de tip supermarket/hypermarket, magazine alimentare, unități de alimentație publică, piețe en gros, magazine alimentare amenajate în incinta unor piețe și/sau complexuri comerciale și în unități de tip supermarket/hypermarket.

Cu ocazia acestor controale au fost verificate și loturile de produse alimentare obținute prin procesarea laptelui și/sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/țări terțe, care au fost reambalate în unități din România, autorizate sanitar veterinar pentru desfășurarea activității de reambalare, modul de marcare și etichetare.   

Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 101 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 703.200 de lei. Totodată, au fost emise 4 ordonanțe de suspendare a activității, 2 ordonanțe de interzicere a activității și s-a dispus măsura de reținere oficială/ sechestru pentru o cantitate de 14.443 de kg de produse lactate.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, dintre care menționăm:
-    nerespectarea normelor sanitare veterinare privind ambalarea, etichetarea și depozitarea;
-    purtarea echipamentelor de protecție sanitară incomplete de către personalul ce manipulează produse alimentare;
-    utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sanitar veterinar pentru transportul de produse alimentare.

Deasemenea, au fost recoltate 148 de probe din lactate și produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, în scopul verificării conformității cu înscrisurile de pe etichete, identificarea speciei de proveniență a laptelui utilizat pentru fabricarea acestor produse, precum și pentru decelarea adaosurilor de grăsimi de origine vegetală și a proteinelor de soia.    

Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, au rezultat următoarele neconformităti, în special în ceea ce privește analiza parametrilor fizico-chimici, diferențe procentuale raportate la declarațiile privind valorile de pe etichetă de către producător :
-    procent mai mic de grăsime față de cel declarat;
-    procent de cloruri/sare mai mare față de cel declarat;
-    procent de substanță uscată mai mic față de cel declarat;
-    procent de proteină mai mic față de cel declarat;
-    neconcordanțe privind specia de la care provine laptele, raportată la informațiile de pe etichetă.

Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În r*mânia:
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
3356424623
5/49
19152031230
joker
173645332018