REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Zgonea: Mă declar împotriva propunerii legislative privind pensiile speciale pentru parlamentari

Zgonea: Mă declar împotriva propunerii legislative privind pensiile speciale pentru parlamentari

Replica API 11 decembrie 2014 | 23:45 270

Zgonea: Mă declar împotriva propunerii legislative privind pensiile speciale pentru parlamentari

Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Valeriu Zgonea, se declară ''ferm'' împotriva propunerii legislative privind pensiile speciale pentru parlamentari.

''Consider inoportună acordarea oricărui fel de privilegiu în acest sens. La fel ca oricărui cetățean, pensia deputaților și senatorilor trebuie să se calculeze pe principiul contributivității și nu după alte formule paralele. Am apreciat întotdeauna că reforma și transformarea societății românești trebuie să pornească de la noi, iar adoptarea Statutului deputaților și senatorilor a fost primul pas pe care l-am făcut pentru reducerea cheltuielilor'', scrie pe pagina sa de facebook Zgonea.

În context, el reamintește faptul că niciunui deputat sau senator nu i se mai plătește suma de 2.000 de euro pe lună cazare la hotel, dar și că au fost reduse semnificativ diurnele de deplasare, s-a renunțat la zborurile gratuite nelimitate cu avionul și la plata reparației mașinilor de teritoriu din bugetul Camerei.

''Dacă vrem ca Parlamentul să devină o instituție în care oamenii să aibă încredere, iar activitatea deputaților și senatorilor să conteze și să fie apreciată, atunci eu cred că trebuie să mergem înainte pe acest drum'', conchide președintele Camerei Deputaților.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere