REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Zgonea: Parlamentul a scăzut foarte mult în ochii electoratului

Zgonea: Parlamentul a scăzut foarte mult în ochii electoratului

Replica API 22 februarie 2016 | 23:14 152

Serios?

Serios?

Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, răspunzând unei întrebări referitoare la votul dat în cazul lui Mădălin Voicu şi al lui Nicolae Păun, că Parlamentul a scăzut foarte mult în ochii electoratului. Întrebat, la o conferinţă de presă, de corespondentul MEDIAFAX, cum comentează votul dat de deputaţi în cazul lui Mădălin Voicu şi al luiNicolae Păun, preşedintele Camerei Deputaţilor a răspuns că a fost mereu în favoarea ridicării imunităţii, însă în acest moment Parlamentul „a scăzut foarte mult în ochii electoratului”, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Ştiţi foarte bine cum am votat eu întotdeauna, e foarte deschis, aţi văzut votul meu, întotdeauna a fost pentru ridicarea imunităţii şi pentru reţinere şi arestare. În acest moment, opinia publică din România – 8 din 10 români - au impresia că această chestiune stabilită prin Constituţie interferează în actul de justiţie. Preocuparea mea este să consolidez această instituţie care a scăzut foarte mult în ochii electoratului român -Parlamentul - care este fundamentul oricărei democraţii. Şi pentru mine asta a fost ţinta: să o reformăm, să o modernizăm, să fie transparentă, să aibă acţiuni care să fie predictibile”, a spus Zgonea. Pe de altă parte, preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că ar fi de acord cu o modificare a Constituţiei în sensul ridicării, chiar şi temporare, a imunităţii parlamentarilor, ceea ce ar genera o schimbare de conştiinţă a acestora în timpul mandatului.

„Nici un preşedinte al Camerei Deputaţilor nu poate cere imperativ unul parlamentar să voteze în favoarea unei legi sau împotriva unei legi, în favoarea unui proiect de hotărâre sau împotriva lui. La o anumită modificare a Constituţiei, deşi poate nu sunt în asentimentul colegilor mei, chiar şi de partid, o eliminare chiar şi temporară a imunităţii parlamentarilor ar genera o schimbare de conştiinţă în atitudinea pe care o ai în timpul mandatului”, a afirmat Zgonea. Valeriu Zgonea s-a aflat, alături de Marian Neacşu, la Timişoara, unde s-au întâlnit cu lideri PSD din patru judeţe din vestul ţării pentru pregătirea campaniei pentru alegerile locale din iunie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272