REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Zi de sărbătoare, la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța

Zi de sărbătoare, la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța

Replica API 29 septembrie 2018 | 23:47 373

Serviciul Public de Asistență Socială Constanța organizează un spectacol aniversar cu ocazia zilei internaționale a persoanelor vârstnice.

Manifestarea se va desfășura în data de 01.10.2018, ora 15.00 la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța, strada Unirii nr.104.

Spectacolul va fi unul diversificat, cu muzică populară, muzică ușoară românească și grecească. Programul artistic va fi susținut de formația „Tomis Quartet”, Luna Tudorache, Mihaela Vîscea şi ansamblul de dansuri greceşti „Astras”.

Toți beneficiarii căminului vor fi invitați la o masă festivă și vor primi mici daruri constând în produse de igienă și dulciuri.

De asemenea, în data de 01.10.2018 la ora 11.00 va avea loc etapa finală și premierea câștigătorilor Concursului de table pentru pensionari care se va desfășura la Clubul de pensionari situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 77-79 din Constanța. Finala se va desfășura pe sistemul trei linii câștigate din cinci maxim jucate, între câștigătorii de pe cluburi. Toate mesele vor juca între ele, astfel încât în finală vor ajunge patru competitori. Pentru desemnarea câștigătorilor, respectiv locul I, locul II și locul III se vor juca doua finale, finala mică și finala mare.

Premiile constau în sume de bani după cum urmează:

-Locul I – 300 lei;

-Locul II - 200 lei;

-Locul III- 100 lei;

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, pensionarii vor fi serviți în fiecare pavilion cu produse de patiserie și sucuri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Castigurile ar trebui impozitate,declarate ,sunt scandalos de mari !
1
0
Ce produse le dati ? Produse de patiserie si dulciuri EXPIRATE ,ca asta se da de obicei la caminul de pe unirii . Se gaseste in primarie vreun smecher cu magazin cu produse expirate sa le vanda la camin .
6
1
Esti lgbti? Dai din gura cand te ustura dosul?
1
0
Sa nu se uite sa le spuna cum sa voteze la referendum si nu numai...
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272