Zilele Culturii Norvegiene, sărbătorite la Constanţa
Zilele Culturii Norvegiene, sărbătorite la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCu ocazia celei de a 10-a aniversări a Consulatului Regatului Norvegiei vor fi organizate Zilele Culturii Norvegiene, care se vor desfăşura la finele lunii mai, în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski". Astfel, joi, 30 mai a.c., va avea loc în Sala Teatrului, începând cu ora 19.00., un spectacol de selecţiuni din "Peer Gynt" de Edvard Grieg, după o poveste de Henrik Ibsen. Coregrafia şi libretul sunt semnate de Gheorghi Kovtun, artist emerit al Federaţiei Ruse. Printre solişti îi amintim pe: Horaţiu Cherecheş, Adrian Mihaiu, Eliza Maxim, Amalia Mândruţiu, Anca Strnad, Ştefan Răuţ, Cezar Buculei. Costumele sunt realizate de Eugenia Tărăşescu Jianu, iar scenografia este semnată de George Georgescu- Piteşti. Vineri, 31 mai ac., va avea loc în Sala Teatrului, începând cu ora 19.00, va avea loc un concert simfonic. Printre compoziţiile care vor putea fi ascultate se numără: "Festpolonaise" şi " Romeo şi Julieta" de J. Svendsen, "Rapsodia Română" de G. Enescu, "Peer Gynt" şi "Imagini din poveşti norvegiene"de E.Grieg, Suita nr.2 de J. Halvorsen, Concert pentru pian în la minor op.16 şi Marş omagial dedicat lui Sigurd Jorsalfar. Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" va fi condusă de Jan- Erik Hybertsen din Norvegia, iar solistă va fi Ilinca Dumitrescu. Intrarea la ambele spectacole este liberă.
Marieta ŞTEFAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News