Ziua decisivă pentru pensiile private la CCR - Se decide dacă românii vor avea sau nu acces direct la propriii bani
Ziua decisivă pentru pensiile private la CCR - Se decide dacă românii vor avea sau nu acces direct la propriii bani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCurtea Constituţională a României (CCR) ar urma să decidă, marţi, asupra sesizărilor făcute de AUR şi ICCJ în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea legii privind plata pensiilor private. Proiectul a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament şi prevede că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi iniţial doar 30% din sumă, iar restul va fi eşalonat pe opt ani şi, prin excepţie, bolnavii cu afecţiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere. La termenele anterioare, decizia a fost amânată.
În 12 noiembrie, pe ordinea de zi a şedinţei CCR s-au aflat, între altele, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind plata pensiilor private, obiecţie formulată de senatori aparţinând grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind plata pensiilor private formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, notează news.ro.
Aceste dosare au fost însă amânate pentru 25 noiembrie. CCR amânase dezbaterea acestor sesizări şi în 5 noiembrie, când a stabilit termen pentru 12 noiembrie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat CCR referitor la Legea privind plata pensiilor private, argumentând că sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II reprezintă proprietatea privată a participanţilor, în timp ce administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a dispune de aceste active.
ICCJ a arătat că limitarea valorii pensiei lunare aferente pensiei de tip retragere programată la valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii, respectiv determinarea valorii pensiei lunare aferente pensiei viagere exclusiv de către furnizor, măsuri care se aplică atât cu privire la pensiile administrate privat (Pilonul II), dar şi în ceea ce priveşte pensiile facultative (Pilonul III), ”reprezintă o ingerinţă nejustificată asupra dreptului de proprietate şi libertăţii contractuale care produce un dezechilibru grav al intereselor în concurs, aspect de natură să contravină prevederilor constituţionale”.
Magistraţii au susţinut că, ”în lipsa unui scop clar definit şi a unei compensaţii adecvate, ingerinţa devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă”. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este de acord nici cu soluţia ca plata pensiilor să nu fie făcută de fondurile de pensii.
”Totodată, soluţia legislativă potrivit căreia fondurile de pensii private nu vor mai efectua plata pensiilor, urmând a se înfiinţa entităţi distincte, respectiv fonduri de plată a pensiilor private, cărora li se vor transfera fondurile acumulate şi care urmează a efectua plăţile către membrii fondului de pensie este una disproporţionată, care implică multiplicarea riscurilor determinate de posibila insolvenţă fie a fondului de pensii private, fie a fondului de plată a pensiilor private, precum şi a costurilor, având în vedere că fiecare dintre aceste entităţi va percepe propriile comisioane, în scopul acoperirii cheltuielilor şi realizării de profit”, a transmis Înalta Curte, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




