REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ziua Naţională fără Tutun, la Constanţa! Iată ce acţiuni se vor desfăşura

Ziua Naţională fără Tutun, la Constanţa! Iată ce acţiuni se vor desfăşura

Replica API 16 noiembrie 2017 | 02:11 423

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanța (CRPECA Constanța), foloseşte acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

Astfel, în data de 16 noiembrie, la ora 12.00, în Corpul A, Zona Campus din cadrul Universității „OVIDIUS” din Constanța specialiștii și voluntarii antidrog vor desfășura o activitate de informare cu privire la riscurile fumatului activ dar mai ales ale celui pasiv prin crearea unui Punct de informare pentru studenți. Cu acest prilej studenții vor transmite propriile mesaje antifumat iar studenții fumători vor completa un chestionar de evaluare a riscului consumului de tutun.

Începând cu ora 15.30, în zona City Mall Constanța, specialiștii și voluntarii antidrog în parteneriat cu polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier al Poliției Municipiului Constanța vor desfășura o activitate de informare și conștientizare a conducătorilor auto privind efectele nocive ale fumatului la volan atât pentru sănătate dar și pentru evitarea producerii de evenimente rutiere.

De asemenea în această perioadă specialiștii antidrog desfășoară activități de i.e.c. a populației școlare cu privire la efectele nocive ale fumatului în unitățile de învățământ din județul Constanța.

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivelul naţional, activităţi de sensibilizare şi informare a populaţiei cu privire la efectele asociate fumatului.

În acest an, mesajul este cel promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin care sunt subliniate riscurile de sănătate asociate consumului de tutun, având ca temă “Tutunul, o amenințare globală în calea dezvoltării”.

Campania din acest an se axează pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor, incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614