REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.8° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Afacerea PENALĂ cu incinerarea cadavrelor de animale şi mâncarea expirată din supermarketuri - DOCUMENT

Afacerea PENALĂ cu incinerarea cadavrelor de animale şi mâncarea expirată din supermarketuri - DOCUMENT

Replica API 25 octombrie 2016 | 14:25 607

Mineral Protan de la Agigea a fost închis!

Mineral Protan de la Agigea a fost închis!

Cu o experienţă de cel puţin 10 ani pe piaţa de profil, SC Mineral Protan SA Agigea a fost dusă încet, dar sigur, spre un faliment „cu cântec”, asezonat cu dosare penale. Societatea care asigura aproape tot ce înseamnă incinerare leşuri de animale din judeţ ori produse alimentare cu termen depăşit de valabilitate din supermarketurile constănţene a fost închisă în urmă cu o lună de zile, după ce s-a descoperit că îşi desfăşura activitatea cu încălcarea legii.

Despre SC Mineral Protan SA s-a scris, de-a lungul vremii, că încalcă normele de mediu. În urmă cu câţiva ani, reprezentanţii societăţii s-au străduit să demonstreze că nu poluează, invitând reporterii la faţa locului pentru a se convinge că, în ciuda reclamaţiilor, de la instalaţiile de incinerare nu miroase pestilenţial, aşa cum reclamă cetăţenii din Agigea. În plus, conducerea Mineral Protan a încercat să arate că nu se mai confruntă cu probleme financiare şi că are un plan de redresare economică. Între timp, Mineral Protan a continuat să funcţioneze, preluănd comenzi de la Metro, Carrefour – mai exact incinera produsele expirate de la aceste hipermarketuri. Şi fermierii din judeţ apelau la serviciile Mineral Protan, având în vedere legislaţia în domeniu care obligă crescătorii de animale să incinereze animalele moarte la un centru autorizat în domeniu. În urmă cu 6 luni însă, un banal control al Gărzii de Mediu Constanţa avea să scoată la iveală faptul că SC Mineral Protan Agigea nu respectă legislaţia, în sensul că nu deţine autorizaţii să incinereze toate genurile de produse pe care le incinera. Prin urmare, Garda le-a pus în vedere administratorilor societăţii să se pună în legalitate. „A existat termen de 6 luni ca societatea să îşi obţină toate autorizaţiile necesare ori să îşi schimbe codurile CAEN. Până la expirarea celor 6 luni, reprezentanţii firmei nu au întreprins nici un demers, aşa că la următorul control, adică acum o lună, s-a dispus închiderea punctului de lucru de la Agiea. Ei au continuat să funcţioneze, ilegal, aşa că a fost sesizat Parchetul competent să preia această speţă”, a declarat, pentru „Replica” de Constanţa, Marian Râşnoveanu, şeful Gărzii de Mediu. În prezent, pe numele societăţii şi a administratorilor acesteia au fost întocmite două dosare penale pentru „continuarea activităţii după suspendarea activităţii”. De precizat că, până la închiderea ediţiei, nici un reprezentant al SC Mineral Protan SA nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369