Cel mai cunoscut braconier din judeţ, trimis în judecată pentru înşelăciune
Cel mai cunoscut braconier din judeţ, trimis în judecată pentru înşelăciune
DOSAR
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDOSAR
Un braconier cu „renume” în judeţul Constanţa a fost trimis în judecată pentru înşelăciune. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Medgidia, umătorul termen fiind stabilit pentru 23.01.2017. Constantin Dărac a intrat în atenţia anchetatorilor încă din 2001. La acea vreme, după organizarea unor pânde de către oamenii legii, el a putut fi prins doar cu ajutorul mascaţilor. Încă de atunci, exista suspiciunea că ar fi capul unei importante reţele de braconieri, ce acţionau în sudul Dobrogei.
Pe lângă dosarele de braconaj, Darac s-a făcut remarcat şi prin comportamentul violent. Spre exemplu, Judecătoria Medgidia concluziona acum câţiva ani că bărbatul nu a comis o faptă de braconaj, prin urmare l-a absolvit de orice vină, însă l-a condamnat la şase luni de închisoare pentru infracţiunea de transport vânat sau găsit împuşcat ori tranşat în teren. Totuşi, în anul 2011, a fost condamnat la 1 an cu executare, iar aici vorbim despre dosarul privind agresarea unor jurnalişti.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





