REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Consiliul Local a luat act de demisia primarului Radu Mazăre. Făgădău: Trecutul este ireversibil!

Consiliul Local a luat act de demisia primarului Radu Mazăre. Făgădău: Trecutul este ireversibil!

Replica API 3 iunie 2015 | 22:54 166

Proceduri birocratice

Proceduri birocratice

Radu Mazăre

Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar al municipiului Constanţa, cererea fiind depusă la Secretariatul General al Primăriei Constanţa, pe 22 mai a.c.

Luni, Consiliul Local Constanţa s-a întrunit în şedinţă ordinară, în cadrul căreia a luat act de demisia lui Mazăre din fruntea administraţiei. „Am luat act de demisia domnul Mazăre. De aici, mai departe, parcursul este unul strict reglementat de lege, iar viitoarea decizie stă sub semnătura prefectului. Mă uit la perioada ce va urma ca pe o perioadă ce trebuie, în primul rând, securizată, astfel încât primăria să funcţioneze, cetăţenii să ştie că există primărie. Trecutul este ireversibil. Am luat act de demisie şi vom întocmi toate formalităţile pentru a aduce la cunoştinţă către prefect această demisie. Nu ştiu ce hotărâre va lua prefectul, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu, nici Guvernul. În nici un caz nu-mi este teamă de un moment electoral”, a spus viceprimarul Constanţei, cu atribuţii de primar, Decebal Făgădău. După aducerea la cunoştinţă a demisiei lui Radu Mazăre, procesul verbal al şedinţei de CL, însoţit de un referat întocmit de secretarul municipiului şi un exemplar al demisiei, vor fi înaintate prefectului Ion Constantin, pentru emiterea ordinului de încetare a mandatului de primar înainte de termen. După emiterea ordinului, postul de primar al municipiului Constanţa devine vacant, iar consilierii locali vor fi nevoiţi să procedeze la alegerea unuia dintre viceprimari, care să preia atribuţiile primarului până la organizarea alegerilor.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218