REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Curtea de Conturi somează Direcţia de Sport să taxeze gimnaştii cazaţi la Complexul Tomis

Curtea de Conturi somează Direcţia de Sport să taxeze gimnaştii cazaţi la Complexul Tomis

Replica API 2 februarie 2016 | 14:50 398

Raport contestat în instanţă!

Raport contestat în instanţă!

Curtea de Conturi a tăiat în carne vie, anul trecut! Controalele derulate la nivelul primăriilor din judeţ, dar nu numai, s-au lăsat cu rapoarte greu de digerat. Multe primării, cărora li s-au imputat deja sume enorme, au atacat documentele în instanţă, iar la fel procedează şi alte instituţii, ca de exemplu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. Şeful DJST, Claudiu Teliceanu, susţine că reprezentanţii Curţii de Conturi au interpretat greşit un ordin al ministrului de resort.

„Am avut anul trecut un control de la Curtea de Conturi şi avem o diferenţă de interpretare juridică a unui act normativ. Acesta se referă la organizarea în centrele pe care le deţinem, în sălile de sport, activităţi proprii sau în parteneriat cu diverse structuri sportive fără ca bugetul nostru să preveadă distinct sume pentru respectiva acţiune sportivă sau ca cineva să achite o taxă de utilizare de bază sportivă”, a explicat Claudiu Teliceanu, directorul DJST Constanţa. „Există un ordin de ministru care stabileşte nişte tarife unitare pe parcursul întregii ţări pentru fiecare categorie de hotel, cămin de cazare sau pentru fiecare sală de sport. În ordinul acesta este prevăzută obligativitatea direcţiei de a asigura cu titlu gratuit accesul în sălile de sport la olimpiade şi concursuri şcolare. Prin urmare, reprezentatul de la Curtea de Conturi a interpretat că orice altă activitate, cu excepţia olimpiadelor şcolare, trebuie să se facă contracost, inclusiv acţiunile noastre proprii”, a continuat directorul DJST. Lucru cu care Claudiu Teliceanu nu a fost de acord. „De exemplu, noi desfăşurăm la Complexul Sportiv Tomis o acţiune - Programul de Relansare a Gimnasticii româneşti, celebrul program coordonat de Mariana Bitang şi Octavian Belu. 30 de copii selectaţi se antrenează şi locuiesc în centrul Complexului Tomis. Doamna de la Curtea de Conturi, care a fost în control, în ciuda faptului că există un protocol încheiat de Ministerul Tineretului cu Ministerul Educaţiei, cu Federaţia de Gimnastică şi cu Fundaţia Casa Campionilor, spune că, potrivit acelui ordin, se stabilesc nişte preţuri şi se vorbeşte de gratuitate doar în cazul olimpiadelor şolare, aşa cineva trebuie să plătească taxa pentru sala de sport unde se antrenează aceşti copii. Noi spunem că este o acţiune proprie, prin urmare o desfăşurăm la noi în baze, deci nu avem cum să ne plătim noi nouă, nu putem pretinde unui extern să plătească o chestie la care noi suntem parteneri. Nu putem să acceptăm aşa ceva. Pentru că altfel ar însemna să ne transformăm într-o agenţie imobiliară şi nu într-o instituţie care sprijină şi promovează sportul şi tineretul”, a conchis directorul DJST.

Diana NEAŢĂ, Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614