REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Un tânăr a murit în drum spre Constanţa, într-o maşină luată „la ocazie“

Un tânăr a murit în drum spre Constanţa, într-o maşină luată „la ocazie“

Replica API 7 iulie 2015 | 23:07 220

„Autostopul“, interzis prin lege

„Autostopul“, interzis prin lege

Moarte bizară în judeţul Constanţa! Un tânăr de 28 de ani şi-a găsit sfârşitul într-un autoturism pe care-l luase „la ocazie” înspre municipiu. Potrivit informaţiilor noastre, bărbatul locuia şi muncea în oraşul Constanţa, însă avea rude la Poiana. La finele săptămânii a mers în vizită şi, sâmbătă, 4 iulie, în jurul orei 16.00, acesta a decis să se reîntoarcă în oraş. Cum nu avea cum să ajungă, a făcut semn autoturismelor care treceau prin zonă, unul oprind. Numai că, odată porniţi la drum, şoferul a observat că pasagerul său nu se simte prea bine. Acesta a oprit şi a sunat la 112.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa a ajuns la faţa locului dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru el, decât să-i constate decesul. Luni, 6 iulie, medicii legişti au efectuat necropsia, stabilind că moartea a survenit în urma unui infarct. La faţa locului au ajuns şi oamenii legii, care au declanşat o anchetă. De precizat că “Autostopul” sau “Ia-mă nene”, o metodă de transport des practicată în România, este interzis prin lege, fiind considerată o “practică ilicită care determină efecte negative majore asupra activităţii economice a întreprinderilor autorizate, cât şi asupra siguranţei circulaţiei rutiere”. Legea nr. 129/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 5 iunie şi a intrat în vigoare abia pe 8 iunie, notează avocatnet.ro. Însă, în cazul de faţă, şoferul nu se va alege cu amendă întrucât acesta a specificat că nu i-a perceput bani pasagerului, ci doar a vrut să ajute.

Ce amenzi rişti dacă iei călători la ocazie

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei “efectuarea de transport public de persoane cu autoturism de către persoanele fizice sau juridice fără respectarea prevederilor art. 7 (din Legea 38/2013). Articolul 7 din aceeaşi lege spune că “Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi”. De asemenea, este interzis transportul public contra-cost de persoane, cu un autoturism, fără a deţine, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614