1 iulie, scadenţa taxei de linişte pentru Mamaia şi Sat Vacanţă
1 iulie, scadenţa taxei de linişte pentru Mamaia şi Sat Vacanţă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestServiciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor din Staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă că miercuri, 01 iulie 2015, este ultima zi pentru declararea, respectiv plata taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice. Taxa este în cuantum de 0,3 lei/mp sau fracţie de mp din suprafaţa utilă deţinută şi este datorată de toţi operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, înteprinderi individuale, înteprinderi familiale şi persoane juridice, care desfăşoară activităţi economice, indiferent de activitatea desfăşurată. „Declaraţia privind taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice“ şi documentele necesare declarării se găsesc pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea “Persoane Juridice” – “Documente declarare” – “Taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice”. Plăţile se pot efectua la toate ghişeele unice ale instituţiei, la oficiile poştale din localitate, la agenţiile Garanti Bank şi staţiile OMV din municipiu sau prin intermediul cardului bancar pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, prin Internet Banking, prin intermediul telefonul mobil, cu ajutorul aplicaţiei Etax Mobile SPIT, prin ordin de plată sau mandat poştal.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)








