REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Lun., 26 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7624
15.3° Constanța Luni, 26 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7624
 

700.000 de euro, bani confiscați, au dispărut de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători

700.000 de euro, bani confiscați, au dispărut de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători

Lorena CRISTEA 26 octombrie 2026 | 16:25 404

700.000 de euro, bani confiscați, au dispărut de la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. Pentru a se elucida cum a fost posibil ca banii să fie furați, cei de la Otopeni au deschis o anchetă.

700.000 de euro, bani confiscati, au disparut de la Biroul Vamal de Frontiera Aeroport Otopeni Calatori

Poliția a fost sesizată

Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de lucrătorii vamali în ianuarie 2026 și depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători.

Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, de la o persoană sosită din Dubai, în cadrul unei acțiuni de control vamal. Bunurile au fost ulterior depozitate în spațiul destinat păstrării acestora, în așteptarea clarificării situației juridice. În momentul reținerii bunurilor, cei responsabili erau obligați să respecte mai multe proceduri, printre care întocmirea unui monetar și notarea seriilor bancnotelor.

Cazul în care banii au fost confiscați fusese clasat

Dispariția a fost constatată în contextul demersurilor pentru restituirea sumei, după emiterea unei ordonanțe de clasare în cazul respectiv. La verificarea sacului în care erau păstrați banii, s-a constatat că acesta conținea doar o bancnotă și coli de hârtie.

Camera de depozitare nu este prevăzută cu sistem de supraveghere video, însă culoarul de acces este monitorizat.

Poliția desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a dispărut suma, iar controlul intern al AVR vizează respectarea procedurilor de reținere, evidență și depozitare a bunurilor, precum și responsabilitățile persoanelor care aveau acces la spațiul respectiv.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere