REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.6° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.6° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

9 Mai - zi cu triplă semnificație istorică, marcată printr-un simpozion la Muzeul de Istorie Constanța

9 Mai - zi cu triplă semnificație istorică, marcată printr-un simpozion la Muzeul de Istorie Constanța

Lorena CRISTEA 5 mai 2026 | 11:43 397

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice din România Filiala Constanța, organizează joi, 7 mai 2026, începând cu ora 10:00, simpozionul „9 Mai - Ziua Independenței; Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial; Ziua Europei Unite”, dedicat evocării unei date cu profundă încărcătură istorică.  

9 Mai - zi cu tripla semnificatie istorica, marcata printr-un simpozion la Muzeul de Istorie Constanta

Eveniment de tradiție al muzeului constănțean, simpozionul reunește, an de an, elevi din municipiul Constanța implicați activ în activitățile menite să apropie generațiile tinere de valorile și reperele trecutului. Vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu”, Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța, Liceului Teoretic „Traian” Constanța, alături de copii de la Grădinița „2 Pitici” și Grădinița cu Program Normal nr. 29 Brătianu Constanța. 

Semnificațiile istorice ale acestor momente de referință vor fi prezentate de dr. Lavinia Dumitrașcu, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Luminița Stelian și dr. Anca Angela Dobre, din cadrul Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța”, precum și de Roberta Voinea, elevă a Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța, conturând, din perspective diferite, imaginea unei zile care a marcat decisiv parcursul României și al Europei.  

Programul va fi completat de momente artistice susținute de Irina Sauca și surorile Valentina Eugenia și Maria Georgiana Nae, eleve ale Școlii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hașdeu”, alături de grupuri de copii de la Grădinița „2 Pitici”, Grădinița cu Program Normal nr. 29 Constanța și Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu” Constanța. 

Moderarea întâlnirii culturale va fi asigurată de dr. Lavinia Dumitrașcu și drd. Oana Grigoruță, cu sprijinul lui Luca Voinea, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Constanța.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere