A dat Domnu'! Cristian Radu a cedat în faţa agenţilor economici din sudul litoralului!
Replica a realizat, recent, un reportaj în stațiunile aferente municipiului Mangalia, acolo de unde am primit semnale că agenții economici nu mai au voie să-și desfășoare activitatea de comerț cu amănuntul. Poliția Locală îi urmărea și, cum constata că nu se pune în aplicare legea lui Radu, amenda. Iată că, după ce Replica a scos la iveală ”mânăriile” primarului, acesta a convocat Consiliul Local și a purces la modificarea hotărârii cu pricina. Dar, sunteți curioși cine este șeful Poliției Locale, cel care vâna agenții economici din stațiuni? Dacă nu știți, vă spunem noi: un condamnat pentru luare de mită.
Micii operatori economici din stațiunile arondare Mangaliei, care dețin magazine, au avut interdicţia de a-şi desfăşura activitățile, în baza unei hotărâri de Consiliul Local Mangalia din 2021, inițiată de Cristian Radu, ce vizează Regulamentul de organizare și desfăşurare a activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în Municipiul Mangalia. Micii afaceriști s-au trezit cu garduri în fața magazinului, păzite de Poliția Locală care, practic, îi vâna și îi amenda, dacă nu respectau hotărârea.
După ce scandalul a luat amploare, iar Replica a scos la iveală aceste lucruri, Cristian Radu a convocat ședință de Consiliu Local și a modificat hotărârea de consiliu, parțial.
Operatorii au voie să-și desfășoare activitatea, însă rămâne interdicția pentru magazinele cu spațiul mai mic de 50 mp. Iar cei care dețin restaurante sau magazine nu au voie să scoată în fața acestora frigidere, vitrine, etc. ”Noi nu plătim aceleași taxe ca în Mangalia? Acolo de ce se poate și la noi nu?”, s-a întrebat un agent economic.
Șeful Poliției Locale, care îi vâna pe agenții economici din stațiuni, condamnat pentru luare de mită
Și, pentru că tot am adus vorba despre Poliția Locală, haideți să vedeți cine este persoana care coordonează acest serviciu al Primăriei Mangalia.
Laurențiu Zamfir
Șeful Poliției Locale este Laurențiu Zamfir, fost comisar la Garda Financiară, condamnat pentru luare de mită. În 2012, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ZAMFIR LAURENŢIU, comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
Video:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, la data de 23 octombrie 2009, inculpatul Zamfir Laurenţiu, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Constanţa, cu prilejul efectuării unui control financiar-fiscal la o societate comercială din Constanţa, a pretins de la un denunţător, administrator al acestei firme, o sumă de bani neprecizată, lăsată la latitudinea denunţătorului, în scopul de a-i aplica acestuia o sancţiune contravenţională într-un cuantum redus, raportat la neregulile constatate.
Acesta a fost condamnat la un an și șapte luni de închisoare cu suspendare.
Citește și:
Mânăriile lui Cristian Radu lasă agenţii economici din sudul litoralului muritori de foame! Video
Mirela PASCAL

ne omoara kktu a**a de primar vrea sa manance doar aia de voteaza cu el
duceti-va dracu de ciobani inculti,gunoieri facuti gardieni si apoi politisti locali,va dati juristii poulii si habar nu aveti sa scrieti !!!!!!!!!!
Primarulll matiiii
o sa bubuie presa cat de curand, sunt niste filmarii cu laurentiu si M****s Ilie cand cereau baniii pentru schimbarea Hcl -ului. va promit ca o saiasa totul la iveala
zanfir iorgus vecinul, nu a fost albit e judecatorii melcilor conra unor terenuri cedate in olimp,neptun.Ti-a dat mata de la tara terenuri ,iorgus,ca tu nici bicicleta n-aveai p**a te-au pus primar,vineai pepeni in jupiter de pe carucior butelii.Pitiponcul radu,fiu de securist,continua distrugerea litorallui.sa stai t ba intre betoane si ciment,in zona kaufland.Ati distrus statiunile,incompetentle!
Si-a adus toti spagagii de la garda financiara, maine poimaine il aduce si pe Papu!!!!
un condamnat chiar si cu suspendare este pus sef la politia locala.daca vrei sa angajezi la stat o femeie de serviciu ii trebuyie cazier.astuia nu?sau i s a albit.?lupu paznic la oi
Primăria Municipiului Constanța informează constănțenii racordați la sistemul municipal de termoficare că în...1707
Firma Noche Caliente SRL, deţinută de fostul secretar al judeţului Constanţa, pesedista Mirela Matichescu, duce o...5722
În încercarea de a realiza o petrecere cât mai frumoasă pentru fiica ei, o femeie din Cumpăna a ales Pizzeria Mario...5713
În noaptea zilei de vineri spre sâmbătă, 12 respectiv 13 august, pe cerul României se poate admira fenomenul...2805


ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 0.31 m/s
Presiune: 1013 milibari

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că...241
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto,...467
Antrenorul Adrian Mutu, instalat la conducerea tehnică a echipei FC Rapid în luna martie a acestui an, şi-a prelungit...331
Turneul final al Cupei Mondiale din Qatar va începe cu o zi mai devreme decât era programat, dacă biroul de...471


Proiectul organizat de Direcția de Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și...497
Un grav accident a avut loc în cursul nopții de 4 spre 5 august a.c., în comuna Cobadin. Patru tineri, cu vârstele...4821
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...3358
Fostul premier Victor Ponta consideră că se discută prea mult despre pastilele de iod și prea puțin despre criza...434
Numărul cetăţenilor ucraineni cu contracte de muncă în România a ajuns, miercuri, la 6.431, a declarat ministrul...252
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că în continuare se desfăşoară analize la nivelul fiecărui minister...309
ANAF încearcă să-l execute silit pe George Simion, după ce mai multe amenzi primite de acesta în timpul pandemiei...748
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3502
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2738
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5274
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4128
Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, Sergei Polunin a fost adesea numit rebel. Acum a...287
Johnny Depp, vedeta seriei de filme ''Pirates of the Caribbean'', în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o...199
Actriţa de la Hollywood Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, comatoasă şi conectată...290
Lamont Dozier, unul dintre cei mai importanţi cantautori şi producători de muzică soul, care a colaborat cu The...183
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei...186
Peste 3.000 de civili au fost evacuaţi din regiunea Doneţk, aflată în estul Ucrainei, după ce autorităţile au...190
Trei martori oculari au declarat marţi agenţiei Reuters că au auzit explozii puternice şi au observat o coloană de...446
Negocierile de la Viena pentru reluarea acordului nuclear dintre puterile internaţionale şi Iran au luat sfârşit...324
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţia despre iodura de potasiu a fost politizată în mod...191
O cercetare recentă realizată pe șoareci a scos la iveală faptul că expunerea timpurie la antibiotice poate avea...194
Tumorile care se dezvoltă la nivelul unuia dintre rinichi pot fi de natură benignă sau malignă. De multe ori,...196
Comisia Europeană (CE) a rezervat, la compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna, 15 milioane de doze...193
La nici 20 de metri de sediul politiei locale sunt mereu parcate masini pe colt la Pirat care obstructioneaza grav trecerea si reduc vizibilitatea desi la 30 de metri e o ditamai parcare. Cam a**a e politia locala din Mangalia