REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.8° Constanța Lun., 20 Mai 2024
Anul XX Nr. 6735
16.8° Constanța Luni, 20 Mai 2024 Anul XX Nr. 6735
 

A încetat din viață comisarul șef de poliție Cătălina POPA

A încetat din viață comisarul șef de poliție Cătălina POPA

Replica API 14 decembrie 2020 | 14:25 33765

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța deplânge stingerea fulgerătoare din viață a comisarului șef de poliție Cătălina Popa, care, sâmbătă-12 decembrie, din nefericire, a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.

„De-a lungul carierei, cu o experiență de 15 ani, colega noastră, în vârstă de 40 de ani, a îndeplinit activități în domeniul ordinii publice, iar din anul 2017 și până în prezent, a activat ca șef al Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Pe această cale, aducem un ultim omagiu celei care a fost un exemplu al puterii de a excela pe toate planurile. Trecerea sa în neființă reprezintă o mare pierdere pentru instituția noastră. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

D.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In pace si condoleante familiei.
1
0
Pentru toate JIGODIILE care au jignit : DUMNEZEU E SUS SI VEDE! Un om extraordinar, un om extrem de muncitor, a muncit cat trei, ABSOLUT IMPECABILA SI ALBA ca om, moral, spiritual, profesional. A lucrat complet, pana spre sfarsit, si are din punct profesional si personal totul IMPECABIL ! Jigodiilor care ati jignit un om cu un curaj care voi nu l-ati avut si nu il veti avea niciodata !
2
1
Muie toata politia romana amendeaza batrani bolnavi ...sa se stinga toti inpreuna cu KwJ
4
6
Nu ma mir la ce comentarii scriu uni, asta e Romania, plina de interlopi,bombardieri,analfabeti etc,am ajuns sa ne mancam si sa ne dusmanim mai ceva ca animalele, va fi greu de noi cu asa specimenii de oameni pleava societati. Dumnezau sa o odihneasca in pace.
9
5
MUIE fara numar
4
6
n-ai sanse, tu vei ajunge in partea cealalta.
3
3
S o fut in rai.
6
16
Dumnezeu sa o odihneasca in pace ! Drum lin printre stele suflet bun ,om minunat !
8
5
Dumnezeu sa o ierte, familia super indurerata condoleante,dar nu trebuia mediatizat pentru ca apar comentariicare nu isi au rostul sigur o sotie o fica o mama care a lasat multa durere in sufletul multora nu a decedat un politist sau un comisar ci o persoana tanara care avea viata inainte,asta e de retinut. Comentariile sunt de prisos
10
6
Cata frustrare printre leprele societatii
10
11
nu va mai aruncati frustrarile asupra unui om pe care nu l ati cunosvcut si nu se poate apara. Dumnezeu sa o ierte
20
5
Nu mai vorbiti fara sa cunoasteti !!! Nu a fost declarata de covid pentru ca a murit acasa nu prin spitale cum ziceti voi ca daca nu era politist era declarata! Nu va e rusine sa vorbiti asa cand nu cunoasteti persoana nu va ganditi ca vad oameni care o cunosc mizeriile voastre de comentarii, sa treceti si voi de moartea unui tata si a unei surori si dupa sa vad daca va mai place sa comenteze toate gunoaiele de oameni cum faceti voi
18
5
Pana la asomarea copiilor de militian care beneficiaza economic de crimele si coruptia parintilorsi torturarea in chinuri cat mai cumplite si mai prelungite a voastra a militienilor! Mai jos de atat nu se justifica. Se vor ocupa de voi dracii daca va trimite Dumnezeu la iad! Nu contestam poate mai exista un politist cinstit in mareea asta fetida dar cu o floare nu se face primavara si oricum e cu "poate". Cel mai probabil nu mai exista pentru ca sistemul corupt si ticalosit ii elimina pe oamenii corecti.
14
15
Dumnezeu sa o ierte! Si sa de putere familiei sa treaca peste aceasta incercare. Multi neoameni au comentat mai jos, cu amaraciune ma intreb, cat de jos mai puteti cobori?
18
7
De acord cu tine Bombarderule. Politia a fost si este represiva si corupta si oricine face parte din ea este si va fi stigmatizat-a! A se vedea piesa Antimilitie de la Parazitii si reactia pe care au avut-o politistii - i-au dat in judecata cu pretentia de CENZURA! Deh adevarul doare!
9
5
Militienii nu sunt oameni, pandemia a aratat-o pt. cine se mai indoia. Foarte bine ca mor militienii. Cu cat mai multi si mai in chinuri cu atat mai bine! Doamne ajuta! Sa n-ai mila de militian!
12
26
Nu are cetateanul nimic cu raposata dar o asociaza structurii care este corupta,represiva iar gaborii nu pot justifica averile.De aici nu exista empatie fata de politisti!
21
4
Dumnezeu o iarta. Cei dusi cu pluta si rai oricum nu conteaza,ei raman asa,exclusi din randul celor normali ,vpr trai si vor crapa abrutizati si ocoliti .Nimanui nu le va pare rau dupa ei.
10
10
Prea multe commentariat proaste! Simplu: cand termini academia de politie esti angajat subcomisar de politie iar dupa 15 ani de serviciu doua grade comisar si comisar sef ceva normal.Dumnezeu sa o odihneasca! si fereasca de lumea proasta si invidioasa!!!!
9
14
Te ai prins! Esti baiat destept...Pai cum sa prinda asta golanii, cand el are tb cu pamantul de la Buzau, de unde ia subventii pt cereale si de aici ridica 5.000 lei lunar si pentru aroganta, indolenta si prostie maxima inca 2.000! Daca ar prinde vreun golan, l ar da de gol...Il gasesc astia si il premiaza, si pe el, pentru fructuoasa colaborare cu 2:15! Nu i timpul trecut...
6
5
Dumnezeu sa o ierte si sa odihneasca in pace!!! Condoleante familiei si Dumnezeu sa va dea tarie pt a depasi aceste momente! Cat despre hateri numai de bine!!! Mizeria umana iese la suprafata si in momente ca acesta! O mica vina pt hatareala o are si titlul art pt gradul este gresit. Se vede si in poza avea gradul de inpector principal. Sa ne apere Dumnezeu suntem o societate veninoasa, nu mai avem nimic sfant.
8
8
ALA CARE O BABARDEA LA SERVICIU , CE PARERE ARE CARE CA A AJUNS COLONEL LA 40 ANI ? O SAI DAM NUMELE
11
14
La taranul ala de Comisar Sef DIDEL de la Resurse Umane I.P.J.Cta , te referi ? Pai ala a facut basici la cur de cand freaca scaunul aiurea de vreo 20 de ani prin birou ! Daca vede un infractor se deoache ... si cica este politist ! Ma lasi ....
13
4
Bilanturile politiei arata bine , dar oamenii ajung sa comenteze de rau si la moartea unui politist pe care e posibil sa nu l cunoasca.Ar trebui ceva schimbat in modul cum interactioneaza cu cetatenii.?
10
6
Un ziar da kakat...replica!
22
5
Ea nu are nici o vina, pentru gradele de pe umar! Poate le merita, poate nu! Important e ca a avut loc o nenorocire si ca familia sa treaca cu bine peste! Vreti sa stiti cum se ajunge comisar la varsta asta? Intrebati l pe prostul de ,, negru,, .. de la resurse umane! Adica cms sef, tot asa la 40 ani! Si nu mai scrieti aici, ci dati maill la DNA, pentru a ne spune hotul de cms sef, cum se face! D stieee...
22
6
numai animale de oameni prin comentarii, si cainii au mai multa compasiune fata de alte patrupede si oameni . nu va e ma rusine ? e un om .
28
4
trist,o femeie tanara a murit prea devreme,avea toata viata in fata ei,condoleante familiei si deasemenea condoleante miilor de suflete ce nu au avut parte de serviciile corecte si juste ale politiei .
22
4
Daca nu lucra in politie,nu scapa de diagnosticul medicilor de covid-19.Era impachetata in sac negru,in fata morgii afara apoi transferata in cosciug.Mai nou stai fata in fata cu mortii astepatand sa fi preluat dintr-o ghereta metalica improvizata.Ne-au fost prezentate zeci de cazuri in presa si la televizor.Maine poate sa fie o ruda a mea sau a ta si s-o gaseti in fata morgii.Afara ii face transferul.Ia sacul de pe targa si il pune in cosciug in fata ta.Asa se procedeaza.Nu se raspandeste molima in fata morgii spitalului,are imunitate parlamentara.Velea a dat medalie vanzatoarei de detergent.
17
7
A fost un soricel de birou are nu a prins un hot in viata ei ! Conjunctura si proasta lege a politiei a facut-o Comisar Sef si mai ales Sef de Serviciu ! In rest ... sa-i fie tarana usoara !
18
10
A murit un om... O mama.... O politista... Cand moare un om al legii, apar cateva gunoaie bipede sa comenteze, sa improaste cu noroi. Ce va fute grija, ca la 40 de ani era comisar? Uitati-va in laturile voastre, nespalatilor. Jeguri umane, asta sunteti. Va meritati soarta de sclavi..
28
17
care au trata o, ar trebui sa exista un compartiment in Politie sa ancheteze cazurile medicilor, a murit cu zile, isteria Covi le a luat mintile la medici asistente etc si nu se mai uita la tine, daca ai o mica durere de ceva se face un mare pt ca esti nebagat in seama. in fate medicilor din ziua de azi esti un gunoi, Cleopatra IDU au murit cu zile, au murit noapte, stiti cine va trateaza noaptea? Raspuns, REZIDENTII, aia de invatat medicina, dar cine sa ii invete? Luati aminte, se moare pt ca ziua esti nebagat in seama iar noaptea la fel, asta pentru ca nimeni nu le poate face nimic.
15
4
ar trebui sa blocati comentariile la astfel de articole, asa cum o faceti pentru anumiti politicieni si alte persoane. A murit un om, putin respect din partea tuturor. V-ati pierdut umanitatea.
40
8
Atatea gunoaie adunate la un loc , mai rar!!!! Nu va e baaaa rusine sa vb urat de o femeie? Si curva, daca era, cine pela mea sunteti baaa, sa vb urat! Gunoaielor!!!!!
28
9
Citesc comentariile astea si ne calcam in picioare ca niste animale, ca niste hiene, ne am inrait, am ajuns sa mergem cu capul in jos pe strada, cand un om a decedat ne uitam la alte lucruri decat esentialul, totul este vorba de pile, daca este femeie este facuta in toate felurile cum de a ajuns domne politist, sunt unii care sunt ofuscati si se descarca aici prin mesaje urate precum animalele, incercati sa rabufniti aici sa uitati de neputinta voastra de a ajunge ceva de care familia sa fie mandra, poate maine, poimaine o sa intelegi durerea pierderii unui parinte, unei mame
31
6
Comisar sef La 40 ciudat
15
17
Va rog stergeti comentariul 2. Este o mizerie. Femeia asta a muncit si chiar daca nu o cunosc cei care xomenteaza murdar copii lor o cunosc. Este cea care mergea in toate scolile din Constanta pe prevenire. Le explica copiilor calea dreapta sa nu ajunga infractori. Un profesionist. Dar cine nu este in siatem nu stie stresul si abuzul la care sunt supusi oamenii din sistem. PACAT. ODIHNEASCA SE IN PACE!
32
8
Dumnezeu sa o odihneasca in pace, condoleante familiei !
30
6
Dezactivati rubrica de comentarii,la astfel de articole.
41
9
Ia mai terminati bai tampiti;or, scuze de limbaj dar altfel nu pricepeti , era inspector principal echivalentul gradului de capitan, nu va e rusine sa vorbiti asa de o mama, sotie, chiar fica unor oameni care acum sunt rapusi de durere? ...nemernici
52
7
Se vede f clar ca politia si a pierdut credibilitatea, pt ca stau prin boscheti cu radarul sau limiteaza libertatea oamenilor garantata de constitutive in loc sa si faca treaba, adica sa protejeze populatia de rau facatori, niste jeg.. ri.. de cele mai multe ori penale asta sunt, condoleante familiei!
20
16
Traim cu totii in Romania si intalnim zilnic specimene pe care cu greu ii poti numi oameni. Dar aici nu stiu cat e vina concitadinilor nostri cu un IQ cat numarul de la pantofi cat a distinsilor deontologi de la Replica. Sa nu-mi explice mie duduia DM ca nu stia la ce o expune pe doamna in cauza. Dar asta e presa din Romania. Traieste si se hraneste cu mizerie. Nimic nu-i bucura mai mult decat sa provoace astfel de situatii. Dumnezeu s-o ierte!
26
8
LA SALARIUL RI NU SA PUTUT SALVA DAR EU CA PAZNIC CU O TREIME DIN SALARIUL EI DEJA SANT MORT DUMNEZEU S O IERTE SI PUTERE FAMILIEI SI COPIILOR SA TREACA PESTE ASA NECAZ PACAT DE TINERETEA EI ............ TARA DE KAKAT FARA SPITALE
17
11
Dumnezeu s-o ierte . Sincere condoleante familiei
40
9
Sunt surprinsa de rautatile care se scriu la adresa unei femei care s-a luptat cu o boala grea.. putea fi sotia sau mama oricaruia dintre Dvs !!
49
8
Dumnezeu sa o ierte !
46
9
si gaboru e un om ! numai un prost ca tine nu poate fi denumit om
29
10
Pai , pana in 2002 , ca sa ajungi colonel sau comisar sef mai nou, trebuia sa ai par alb in cap si cel putin 30 de ani de vechime in sistem militar ! Toate pupezele, amantele, ospatarele, jurnalistele angajate direct pe alte criterii si fara scoala militara ies la 47 de ani la pensie... comisarese sefe ! E una, Comisar sef RADU, care prin 2006 era laboranta pe la Apele Romane si isi plimba borcanelele si curu ... apoi datorita fostului barbat a fost angajata in Politia de Frontiera, apoi in genunchi s-a distins prin biroul Sefului pe Tara al Pol. de Frontiera ... o tzatza , o taranca proasta !
43
19
Vorbiti despre un OM,o MAMA,o SOTIE,o FIICA,va rog sa va abtineti de la comentarii rautacioase!
56
14
Pt prostu de sub mine,taci dracu
41
11
Ce stire... a murit un gabor...
12
74
Dumnezeu sa o ierte! Pentru aceste rautati din comentarii, e doar o greseala a acestui articol, era inspector principal sau capitan, dar daca de asta va legati...
27
10
Pentru Pt 16:16. Ce vrei sa ne spui? Ce inseamna 5 si ce inseamna 3? Da ne o explicatie pertinenta sa vedem daca poti sa ascunzi cat de idiot poti fi.
22
6
Pai daca se iese la pensie la 45 de ani e normal ca atunci sa fie colonel. In rest Dumnezeu sa o ierte, pacat de tineretea ei!!!
20
15
Dumnezeu sa o odihneasca in pace. Condoleante familiei.
32
7
Invata matematica 5x3 vezi cat face invata sa respecti un om fa aprecieri in cunostita de cauza si fi mitocan si bou
24
15
Dumnezeu sa o ierte! Intr-adevar, colonel la 40 de ani si dupa 15 ani de serviciu!...
29
9
colonel la 40 de ani...In ce tara traim?.In vremea lui Ceausescu urmatorul grad se obtinea la 5 ani vechime si examene de promovare pentru un grad superior.Ce fapte de eroism a obtinut in birou cu seful ei? De aceea dumnezeu nu ne mai vrea pe aici si ne trimite la 2 metri sub pamant.Unii au bani la greu iar altii se chinuie sa traiasca.
37
59
D-zeu s-o ierte !----pacat de tineretea ei !
65
16

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515