REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

A MURIT Bernard Tapie, fostul politician și om de afaceri francez

A MURIT Bernard Tapie, fostul politician și om de afaceri francez

Replica API 4 octombrie 2021 | 22:22 863

Bernard Tapie, om de afaceri francez, fost politician și ministru, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, anunță presa internațională.

Anunțul decesului a fost făcut de familia lui Tapie.

Fostul proprietar al companiei Adidas a murit duminică, la ora 8:40, potrivit unui comunicat difuzat de familia sa.

În perioada 1992 - 1993, Tapie a fost ministru al dezvoltării urbane în guvernul francez condus de Pierre Beregovoy, sub președinția lui Francois Mitterand.

De-a lungul timpului, el a construit un imperiu sportiv și mediatic însă s-a confruntat și cu mai multe probleme juridice.

El a achiziționat clubul de fotbal Olympique de Marseille, care a câștigat campionatul francez în perioada în care Tapie a fost proprietar.

Însă perioada a fost marcată de acuzații privind trucarea unor meciuri în prima ligă de fotbal din Franța. A fost pentru scurt timp ministru al afacerilor urbane în guvernul lui Francois Mitterrand, în 1992. Tapie a fost găsit vinovat într-o serie de cazuri de corupție și fraudă fiscală și a fost închis timp de cinci luni.

După eliberarea din închisoare, în 1997, a intrat în showbiz, jucând teatru și fiind gazda unor emisiuni radio și TV. În 2012 a devenit patron de presă, preluând cotidianul La Provence din sudul Franței și alte ziare.

Jaful din aprilie 2021

La începutul lunii aprilie anul curent, omul de afaceri a fost victima unui jaf. Patru intruși au pătruns în locuința sa fără a fi detectați de oamenii de pază și i-au legat cu cabluri electrice pe Tapie și pe soția sa. Tâlharii i-au supus violențelor pe cei doi, pentru a le fi dezvăluit locul bunurilor de valoare. Procurorii au constatat că în timpul agresiunilor, Bernard Tapie a fost lovit în cap cu un baston. În cele din urmă, agresorii au fugit cu ceasurile și bijuteriile cuplului.

Soția lui Tapie a reușit să se elibereze și a anunțat autoritățile. Ea a suferit răni minore în urma incidentului, scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un Giovaniu Becali francez. Jmeker, a trait cum a vrut.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212