A murit Horia Moculescu. Celebrul compozitor era internat din 5 noiembrie la Matei Balș! Video

Horia Moculescu, una dintre cele mai importante personalități ale muzicii ușoare, a murit la vârsta de 88 de ani, după o luptă crâncenă cu problemele de sănătate. Acesta era internat la institutul Matei Balș, din 5 noiembrie, la secția de Terapie Intensivă, unde era intubat.

Horia Moculescu

 Acesta era internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, unde era intubat și monitorizat în permanență de către o echipă medicală multidisciplinară astfel încât, în cazul în care este nevoie, să îi schimbe tratamentul sau să ia o decizie în privința tratamentului pe care acesta îl primește acum.

Horia Moculescu a murit la 88 de ani. În ultima perioadă, acesta a avut mai multe probleme de sănătate. În ultima perioadă, starea de sănătate a compozitorului a devenit tot mai fragilă. În vara acestui an, Horia Moculescu a apărut într-un scaun cu roți, vizibil slăbit, iar el a recunoscut că urmează un tratament de ani de zile și că nu se simte bine.

Deși a clarificat că nu este vorba despre un scaun cu rotile medical, ci despre unul de birou, artistul a confirmat că nu trece printr-o perioadă bună din punct de vedere medical.

Cine a fost Horia Moculescu

Horia Moculescu a fost un pianist, interpret vocal, compozitor și creator de programe TV din România, născut pe 18 martie 1937 la Râmnicu Vâlcea.

Horia Moculescu

A fost unul dintre cei mai mari compozitori români, având o carieră impresionantă în muzica ușoară, cu peste 500 de melodii compuse și aproximativ 200 de premii câștigate.De asemenea, a fost realizator de emisiuni TV, printre care „Atenție, se cântă!” pe TVR 2. Pe plan personal, a fost căsătorit de patru ori și are doi copii. În ultimii ani, s-a confruntat cu probleme de sănătate severe.

Ce spunea Horia Moculescu despre moarte într-o discuție cu Dan Negru

”Nu, deloc, nu mi-e frică de moarte. De un singur lucru mi-e frică, groaznic, de durere. E groaznică frica de durere și de suferință.
Eu am un BPOC. Asta înseamnă o boală pulmonară ireversibilă. Asta este, mi-am asumat-o când fumam și știam că spre așa ceva ajung la bătrânețe. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la această înaintată bătrânețe actuală. Și discutam că moartea, în cazul acestei lipse de oxigen, e ori AVC, ori infarct, ori sufocare. Eu prefer infarctul. Pentru că nu suferă nimeni după tine, nu rămâi pe drum cumva și nu mori sufocat. În rest, să spun de ce nu mi-e frică de moarte? Pentru că unul din principiile care m-au călăuzit de-a lungul a cel puțin 60 de ani de viață conștientă și în cunoștință de cauză totală a fost certitudinea că voi ajunge în fața lui Dumnezeu fără să fi comis vreodată un rău voluntar. În 1979, din Germania, am venit cu o carte în mână care se numea La Vita Ultra La Vita — Viață după viață. Și am început să citesc despre declarațiile făcute de cei... Și citesc acolo și rămân cu impresia pe care ți-o dă numitorul comun: trecerea în revistă, într-o viteză nemaipomenită, a unor evenimente pe care le-ai trăit, dar nu neapărat cele pe care credeai că le vei vedea. Intrarea într-un tunel îngrozitor de negru. Lumina de la capăt. Da, lumina de la capăt, la care te așteaptă o muzică pe care n-ai auzit-o și nu o poți regăsi în viața de toate zilele. Nu știi în ce fel ai conversat cu lumina. Aproape toți au spus că au conversat cu lumina.” declara la acea vreme Horia Moculescu.

Dacă discutăm despre ce e dincolo, n-am de unde să știu

Horia Moculescu a continuat cu o întâmplare petrecută compozitorului Vasile Veselovschi: ”Vin acasă. Ana zice: „Băi, ce bine că ai venit! Știi că Bubu era pe moarte? Bubu era în Veselovschi. Adică făcuse o hemoragie internă, l-au operat de urgență și era la spital.
Mă sui în mașină, mă duc la urgență. Mă întâlnesc cu nevasta lui, care fuma pe culoar afară — și pe vremea aia se fuma și în spitale, era ʼ79.”
„Ce mi-a făcut, ai văzut ce mi-a făcut?”
„Ce ți-a făcut?”
„Era să mă părăsească el!”

Intru la el.
Era slăbit.
„Ce faci, băi, ai venit?”
„Da, Bubu, am venit.”
„De ce?”
„Băi, s-a omorât Hanka.”
„Păi, nevasta?”
„De ce?”
„Băi, nu știu unde am fost.”
„Unde ai fost?”
„În Veselovschi.”
„În Veselovschi, da?”
„Pe cuvântul meu de onoare. Am povestit-o și în alte părți.”

„Băi, Horia, am intrat într-un tunel negru, negru, negru, negru. Nu de tine era vorba, de tunelul ăla, da? Negru de tot.
Iar la capăt era o lumină atât de puternică, fără să te orbească. Era numai strălucitoare, băi. Fii atent aici, băi, Horia: era o muzică cum noi n-o să scriem cât om trăim.
Nu poți să-ți povestesc ce fel de muzică, că n-am înțeles nimic, ceva atât de frumos... Și în clipa aia am început să aud: «Vasile! Vasile! Vasile!»
Și m-a adus înapoi.” Și l-a adus înapoi. Extraordinar. Ai înțeles? Extraordinar. Așa că, dacă discutăm despre ce e dincolo, n-am de unde să știu.” a încheiat Horia Moculescu.

Video:

.