A pierdut cardul de cumpărături, iar găsitorul a vrut să-l golească. Video
A pierdut cardul de cumpărături, iar găsitorul a vrut să-l golească. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn individ a găsit un card social și fără să se gândească că posesorul acestuia are nevoie de banii respectivi a încercat să îl folosească în scop personal. Nu a avut succes pentru că, între timp, femeia căreia îi aparținea reușise să îl blocheze. Chiar dacă nu îl poate folosi, cel care îl are acum cardul nu l-a înapoiat.
O femeie din Constanța a semnalat faptul că a pierdut un card social, iar cel care l-a găsit, în loc să-l returneze sau să-l lase la cea mai apropiată secție de poliție, l-a folosit la cumpărături.
„Eu am un card social obținut pentru caz de boală. Stau în zona Anda. Am trimis-o pe fata mea la cumpărături, la Kaufland, aici în zonă, pentru că eu nu pot să mă deplasez. Când s-a întors, am scos cumpărăturile din sacoșă și am constatat că nu mai era cardul. Fata mea avea niște pantaloni largi și probabil a băgat cardul pe lângă buzunar. Am sunat imediat să blocheze cardul. Cu două seri în urmă mi-a apărut pe telefon cum că se încearcă să se sustragă bani de pe card, să se cumpere ceva și am văzut că apare aici, la Profi, la CET. Și într-adevăr, pe filmare se vede cum persoana a încercat să plătească și i s-a dat respins”, ne-a declarat posesoarea cardului.
A vrut să rezolve situația într-un mod amiabil
Anunțul a fost făcut cu omenie, în speranța că cel în posesia căruia se află acum cardul să îl înapoieze, mai ales că acesta este blocat și nu îl poate folosi. Posesoarea de drept a cardului nu a vrut să sune inițial la poliție și a crezut că poate rezolva situația într-un mod amiabil, dar acum, se vede nevoită să facă acest lucru. Ar putea cere un nou card, însă emiterea lui durează 60 de zile, timp în care nu se poate folosi de bani.
„Eu am nevoie de acei bani ca de aer. Refacerea cardului durează 60 de zile. Am zis că se simte omul și mi-l dă înapoi. A vrut să plătească, dar nu a putut pentru că l-am blocat imediat. Nu puteam să risc. Nu m-am gândit că un adult ar face asta și că nu se gândește că acea persoană are nevoie de bani. Dacă era un copil mai ziceam. Mă duc la poliție poate reușesc să-l recuperez mai repede. Urât din partea lui!”, a adăugat femeia.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.1° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)







