ACCES INTERZIS pe PASARELA din stațiunea Mamaia! Administrația locală explică motivul
ACCES INTERZIS pe PASARELA din stațiunea Mamaia! Administrația locală explică motivul
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConstănțenii care au profitat de temperaturile ridicate din ultimele zile pentru a se plimba pe malul Mării Negre au avut surpriza să constate că pasarela din stațiunea Mării Negre, care se întinde pe aproximativ 400 de metri în larg, este închisă accesului publicului.
Pentru interzicerea accesului, a fost montat un gărduleț metalic, iar pe panoul informativ a fost lipit mesajul „Pod închis (dezmembrat)”. E drept, modalitatea găsită pentru transmiterea informației nu a fost una tocmai profesională, căci informația a fost scrisă cu markerul, pe o bucată de hârtie și lipită pe panoul respectiv!
Reprezentanții Primăriei Constanța au precizat pentru „Replica de Constanța” că pasarela a fost închisă pentru realizarea unor lucrări de întreținere. Este vorba despre vopsirea elemenților de fier, consolidarea pasarelei și înlocuirea pieselor de lemn și refacerea iluminatului public. Toate acestea vor fi realizate de îndată ce temperaturile o vor permite. Măsura închiderii a fost luată pentru siguranța cetățenilor, au mai subliniat reprezentanții administrației publice locale.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
22.4° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)












