ACCIDENT RUTIER la Eforie, din cauza unui şofer inconştient: 3 victime
ACCIDENT RUTIER la Eforie, din cauza unui şofer inconştient: 3 victime
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNici un week-end fără accidente rutiere provocate de conducători auto inconştienţi! Sâmbătă, încă de la primele ore ale dimineţii, trei ambulanţe (două SAJ şi un echipaj SMURD) au intervenit pe DN 39, între Eforie Nord şi Eforie Sud, pentru a prelua victimele unui accident rutier cauzat de un şofer care a vrut să vireje la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu!
Trei persoane au fost preluate de cadrele medicale şi transportate la spital: o femeie de 50 de ani, cu politraumatisme, un bărbat de 45 de ani, de asemenea cu politraumatisme şi încă o femeie, cu traumatism cranio-cerebral.
Cum s-a petrecut accidentul
Conform oamenilor legii, în jurul orei 07:35, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus autoturismul marca Hyundai pe DN 39 dinspre Eforie Nord către Eforie Sud și, ajungând la km 15, încercând să efectueze viraj la stânga, peste marcajul longitudinal dublu continuu, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen, condus în aceeași direcție de deplasare de un bărbat, de 48 de ani.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului și a unei pasagere, de 49 de ani, din autoturismul Hyundai, precum și a unei pasagere, de 48 de ani, din auto din urmă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News