REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Joi, 12 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7641
8.4° Constanța Joi, 12 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7641
 

Acţiuni de dezinsecție în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia

Acţiuni de dezinsecție în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia

Replica API 29 iunie 2021 | 23:34 1552

În urma discuţiilor purtate cu cetăţenii Constanței, primarul Vergil Chiţac a decis intensificarea acţiunilor de dezinsecție prin aplicarea de tratamente aviochimice. De la începutul primăverii, societatea contractată pentru asigurarea dezinsecției și deratizării a acționat în fiecare zi în care vremea a permis, însă ploile numeroase au favorizat înmulțirea mult mai rapidă a insectelor. Prin urmare, mâine, 29.06.2021, la primele ore ale dimineţii, se vor efectua tratamente aviochimice pe toate zonele și spațiile verzi din municipiul Constanța și din stațiunea Mamaia.

Acţiuni de dezinsecție în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia

Suprafaţa tratată va fi de aproximativ 600 ha, iar norma de aplicare în sistem ULV este de 0,5% – 5l soluţie de lucru/ha. Substanţa folosită se numeşte K`Othrine EC 84 este avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti şi are o sferă largă de acţiune, fiind destinată combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, gândaci, furnici etc.), nu este toxică pentru populație, nu murdărește, nu pătează și nu lasă urme vizibile de produs. Este o substanță biodegradabilă - nu se acumulează în mediul înconjurător, au transmis reprezentanții primăriei.

Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța, precum și circumscripțiile sanitar-veterinare sunt rugați să ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase, pentru evitarea contactului cu insecticidele.

Desfăşurarea tratamentelor aviochimice se va decala corespunzător în funcţie de condiţiile meteorologice favorabile acestor lucrări.

Pentru ca activitatea de dezinsecție trebuie să fie derulată concomitent atât pe domeniul public, cât și privat al orașului, se face apel la cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietățile pe care le dețin, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
peste gunoaie si balarii ? Unde se duc banii nostrii din taxe si impozite, cand sunt gestionati de incompetenti .
1
0
daca nu se taie iarba puteti sa stropiti si cu plutoniu ca tot degeaba
5
0
termina dezinfectia in octombrie cand se termina sezonul
4
0