Acțiuni desfășurate de polițiști pentru combaterea consumului de substanțe interzise în Constanța și Mamaia
Acțiuni desfășurate de polițiști pentru combaterea consumului de substanțe interzise în Constanța și Mamaia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn contextul intensificării preocupărilor privind siguranța publică și protejarea tinerilor față de riscurile asociate consumului de substanțe interzise, Poliția Locală Constanța a desfășurat în ultima perioadă o serie de acțiuni operative.
Aceste activități s-au concentrat în special în zonele urbane cu potențial criminogen crescut, precum și în stațiunea Mamaia, în contextul organizării unor evenimente de amploare.
Polițiștii locali au intensificat patrulele în zonele cu risc ridicat de comitere a faptelor contravenționale și penale, având ca obiective:
• Identificarea comportamentelor suspecte;
• Descurajarea consumului de substanțe interzise;
• Creșterea nivelului de siguranță pentru cetățeni.
Rezultatele acțiunilor:
• Au fost legitimate peste 150 de persoane;
• În cazul a 13 dintre acestea, au fost descoperite substanțe interzise;
• Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde s-a întocmit documentația necesară;
• Toate cazurile au fost predate structurilor competente pentru continuarea cercetărilor.
„Poliția Locală Constanța își reafirmă angajamentul ferm în lupta împotriva consumului și traficului de droguri, acționând permanent prin:
• Prezență activă în teren;
• Colaborări interinstituționale;
• Campanii de informare și prevenire adresate comunității.
Facem apel la cetățeni să sprijine aceste eforturi și să semnaleze prompt orice activitate suspectă sau faptă care contravine legii.
Date de contact pentru sesizări:
• Telefon: 0241.484.205 / 0341.922
• E-mail: politia.locala@primaria-constanta.ro”, transmit reprezentanții Primăriei Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)


