Afganistan - Franţa: Este nevoie de o 'perioadă suplimentară', după 31 august, pentru încheierea evacuărilor
Afganistan - Franţa: Este nevoie de o 'perioadă suplimentară', după 31 august, pentru încheierea evacuărilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFranţa consideră că este nevoie de mai mult timp, după termenul limită de 31 august, pentru a duce la bun sfârşit evacuările persoanelor cu risc din Afganistan, după preluarea puterii de către talibani, a declarat luni ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Jean-Yves Le Drian
"Suntem îngrijoraţi de termenul limită stabilit de Statele Unite, 31 august. Este nevoie de mai mult timp pentru a finaliza operaţiunile actuale", a declarat Jean-Yves Le Drian pentru jurnaliştii care îl însoţeau la baza aeriană 104 din Al-Dhafra, la 30 de kilometri de Abu Dhabi, unde forţele aeriene franceze au instituit un pod aerian către Kabul.
Franţa a evacuat, între 17 şi 22 august, aproape 1.200 de persoane, dintre care aproape o sută de cetăţeni francezi, aproape o mie de afgani ameninţaţi şi zeci de cetăţeni străini, din Uniunea Europeană şi care lucrează pentru UE", a precizat anturajul ministrului.
Le Drian, care a fost însoţit de ministrul Apărării, Florence Parly, a declarat că principala îngrijorare rămâne accesul la aeroportul din Kabul.
"Încă trebuie să ne sporim coordonarea la nivel local cu Statele Unite şi partenerii noştri de acolo", a mai spus el.
"Nu am aşteptat până pe 15 august pentru a ne organiza. Am facilitat plecarea din ţară a cetăţenilor noştri şi a numeroşi afgani care lucrează pentru noi de câteva luni. Am început planificarea podului aerian înainte de căderea Kabulului", a afirmat ministrul Apărării, Florence Parly.
Termenul limită de 31 august stabilit de administraţia americană pentru retragerea definitivă a forţelor sale din Afganistan este considerat din ce în ce mai greu de respectat de partenerii Statelor Unite, iar preşedintele Joe Biden nu a exclus duminică prelungirea prezenţei soldaţilor americani care supraveghează operaţiunile de evacuare de pe aeroport.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.3° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)


