Agenția de Imbunatățiri Funciare, cu toate că este campioana datoriilor la stat, aruncă peste 15 mil. de euro la privați, pentru pază!

În timp ce infrastructura de irigații a României se usucă sub soare și fermierii privesc cerul în speranța unei ploi, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) găsește resurse pentru a-și asigura o pază „de lux”. Pentru anul 2026, instituția care tronează în fruntea listei de datornici la stat a scos la bătaie un contract de 73,3 milioane de lei pentru servicii de pază. ANIF se ocupă de administrarea, întreținerea și exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare. Aceste lucrări includ sistemele de irigații (cel mai deficitar sector al agriculturii românești), desecări-drenaje, combaterea eroziunii solului, baraje și îndiguiri, precum și protecția împotriva inundațiilor. Agenția are 41 de filiale, câte una în fiecare județ, și peste trei mii de angajați (dintre care foarte mulți consilieri).

Cornel Popa și Traian Bodea

Într-o țară în care spitalele cer donații și școli din mediul rural se bazează pe părinți pentru hârtia igienică, ANIF decide că siguranța angajaților săi merită o investiție demnă de o bancă centrală. Contractul pentru „servicii de pază a obiectivelor din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare” pentru anul 2026 este evaluat la peste 73 de milioane de lei.

În traducere liberă: aproape 15 milioane de euro pentru ca nimeni să nu deranjeze liniștea birourilor unde, aparent, se apără cu dinții secretele celor mai... îndatorati funcționari din România.

Luxul securității în plină secetă financiară

Cea mai mare bucată de tort merge la Constanța, unde lotul 10 al contractului valorează aproape 7 milioane de lei. În total, serviciile se vor întinde în toate cele 41 de filiale ANIF, din Alba până în Tulcea, de parcă rețeaua de canale de irigații ar ascunde comori neprețuite sub nămol.

Ironia este amară: instituția care ar trebui să asigure apa pentru culturile agricole abia mai are ce iriga, dar își udă generos conturile pentru pază. Poate pentru a proteja nu culturile, ci contractele.

Sediul ANIF din Bucuresti

ANIF nu este doar un campion al pazei scumpe, ci și liderul absolut la datorii către stat. Cu o restanță de 136,5 milioane de lei, agenția pare să joace în altă ligă – cea a instituțiilor care își contestă propriile datorii, dar nu ezită să liciteze milioane pentru confort intern.

Conducerea ANIF susține, cu aplomb birocratic, că datoriile „nu pot fi considerate certe, lichide și exigibile”. Pe scurt: până la decizia definitivă a instanței, banii lipsă nu se pun. Între timp, însă, paza bună se plătește scump. În ultimii ani, ANIF a devenit o veritabilă uzină de achiziții publice. Numai în 2025, instituția a licitat aproape 3,5 miliarde de lei în contracte. Unele dintre ele, potrivit investigațiilor de presă, ar fi ajuns la „firme de casă” ale unor politicieni, în timp ce altele au fost câștigate de companii abonate la contractele cu statul, conduse de patroni cu probleme penale.

Cel mai mare contract – de 588 milioane de lei – vizează reabilitarea infrastructurii principale de irigații. Un proiect uriaș pe hârtie, dar care, în teren, se traduce prin canale secate și echipamente ruginit.

Directorul general, un veteran al sistemului

La cârma agenției se află Cornel Popa, funcționar cu două decenii de experiență în Ministerul Agriculturii. Cu un venit anual de aproape 200.000 de lei, Popa conduce o instituție care funcționează mai degrabă ca o relicvă a economiei planificate decât ca un actor modern în revitalizarea agriculturii.

Cornel Popa

Numit inițial de PDL, Popa a traversat guverne și epoci politice fără să clipească. Continuitatea sa în funcție este aproape la fel de stabilă ca și datoriile instituției.

ANIF se află în subordinea Ministerului Agriculturii, condus de Florin Ionuț Barbu, PSD-ist cu rădăcini adânci în Olt și un trecut la șefia agenției. Sprijinit de greii partidului, Barbu gestionează o instituție care, deși subordonată ministerului, pare să se bucure de o autonomie financiară aparte – una care îi permite să toace bani publici cu eleganța unui minister paralel.

De altfel, relația dintre ANIF și politică este una de simbioză perfectă: contractele publice par să curgă doar într-o direcție – cea a clientelei de partid.

Popa are doi adjuncți, și anume pe Traian Bodea și pe Adrian Constantin Bîrzoi. Încasările lui Traian Bodea de la Agenție au fost de peste 150.000 de lei, conform ultimei declarații de avere.

Traian Bodea

Înainte să ajungă la ANIF, Bodea a fost vicepreședinte al Consiliului Judeţean Bihor. Pe plan politic, Bodea a oscilat între PC (a fost președinte PC Bihor), ALDE (a fost președinte ALDE Bihor și exclus în 2020) și Pro România (acum cinci ani a candidat din partea partidului condus de Victor Ponta pentru Consiliul Județean Bihor).

Adrian Constantin Bîrzoi

Datorii de 136.532.148 de lei la ANAF

Ș, în timp ce compania arunca cu banii, ANIF ocupă locul onorant, pe lista ANAF a datornicilor, cu datorii de 136.532.148 de lei.ANIF a contestat actele fiscale emise de ANAF și consideră că „până la soluționarea definitivă a acestor proceduri, sumele stabilite prin decizia de impunere nu pot fi considerate certe, lichide și exigibile, fiind suspendate de drept, conform Codului de procedură fiscală”
 

ANIF – o relicvă a investitiilor pierdute

În 1989, România avea 3,2 milioane de hectare de teren irigabil. Astăzi, sub administrația ANIF, abia mai funcționează un milion. În loc să reconstruiască rețeaua vitală pentru agricultură, agenția preferă să-și blindeze birourile și să dispute procese fiscale cu ANAF.  Sistemele de sprijin pentru agricultura se prăbușesc sub neglijență, dar paza merge strună. Într-o instituție unde nu mai curge apa, curg doar contractele.

Rămâne o întrebare incomodă: ce anume apără paznicii ANIF? Sedii cu dosare prăfuite? Sau poate liniștea unei instituții care, de ani buni, pare imună la orice formă de control public?

Cei 73 de milioane de lei nu vor iriga niciun hectar de pământ, dar vor asigura un scut perfect pentru cei din interior. Un zid invizibil între funcționarii cu salarii grase și contribuabilii care plătesc nota.

Paradoxul ANIF este emblematic pentru administrația românească: statul datorează bani statului, dar se apără cu gardieni plătiți regește. În loc să-și achite datoriile, instituția investește în pază – ca și cum ar trebui să se apere de propriii creditori. Contractul pentru servicii de pază al ANIF este o radiografie perfectă a felului în care funcționează statul român: datornic, clientelar, dar atent la confortul propriu. Într-o țară în care fermierii așteaptă apă, ANIF își udă bugetele cu milioane. Poate că, într-o zi, paznicii aceia bine plătiți vor păzi și un sistem de irigații care chiar funcționează. Până atunci, ANIF rămâne un monument viu al paradoxului românesc: o instituție îngropată în datorii, dar păzită ca o comoară.