Ajax - Tottenham 2-3. Nebunie la Amsterdam. Moura a marcat "tripla" în ultima secundă
Ajax - Tottenham 2-3. Nebunie la Amsterdam. Moura a marcat "tripla" în ultima secundă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLiverpool - Tottenham e marea finală
Liverpool - Tottenham e marea finală
Ajax a ratat incredibil calificarea în finala Ligii Campionilor, după un retur de semifinală nebun cu Tottenham, scor 2-3 (1-0 în tur). Englezii o vor întâlni în ultimul act al Ligii pe Liverpool, pe 1 iunie, la Madrid, relatează GSP.ro.
„Lăncierii” au început meciul perfect pentru ei și au deschis scorul după doar 5 minute prin De Ligt. Ziyech a majorat diferența o jumătate de oră mai târziu și partida părea jucată.
După pauză însă Tottenham a arătat o altă față și a reușit să revină prin Lucas Moura, care a înscris în minutele 55 și 59. Pe final, englezii au presat și puteau da lovitura prin Vertonghen, dar lovitura sa cu capul a fost respinsă de portarul Onana.
La ultima fază a meciului, același Lucas a profitat de o eroare în careul advers și a adus calificarea lui Tottenham în ultimul act.
Tottenham - Liverpool, a șasea finală UEFA Champions League între echipe din aceeași țară
Tottenham - Liverpool este finala UEFA Champions League, care se va disputa pe 1 iunie, în direct la Digi Sport, pe Wanda Metropolitano. Aceasta este a doua finală sutăt la sută englezească din UEFA Champions League.
Aceasta este a 6-a finală UEFA Champions League ce se dispută între echipe din aceeași țară. Prima finală de acest gen s-a disputat în 2003, între AC Milan și Juventus, câștigată de milanezi la penalty-uri.
În 2008, în finala UEFA Champions League a fost sută la sută englezească. Manchester United s-a impus la penalty-uri, în fața celor de la Chelsea. În 2013, a fost rândul Germaniei să ofere cele două finaliste. Bayern s-a impus cu 2-1 în fața Borussiei Dortmund.
Finala UEFA Champions League. Real - Atletico s-au întâlnit în două rânduri
A urmat o dominație a echipelor din Spania, care au reușit, până în 2018, să câștige cel mai important trofeu intercluburi. Real Madrid - Atletico Madrid a fost finala UEFA Champions League în doi ani: 2014 și 2016. De fiecare dată, Realul s-a impus, relatează şi Digisport.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News