Alegeri în Republica Moldova: Blocul ACUM al premierului Maia Sandu a obţinut cele mai multe mandate în turul doi
Alegeri în Republica Moldova: Blocul ACUM al premierului Maia Sandu a obţinut cele mai multe mandate în turul doi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBlocul ACUM (DA şi PAS) al premierului Maia Sandu a obţinut cele mai multe mandate în turul al doilea al alegerilor pentru funcţia de primar care s-au desfăşurat, duminică, în Republica Moldova, a declarat, luni, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil.
Potrivit sursei citate, Blocul ACUM a câştigat 91 din cele 384 de primării în localităţile în care a fost organizat al doilea tur de scrutin. Pe locul al doilea se află Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, cu 83 de mandate, printre care şi cel de primar al municipiului Chişinău.
Pe poziţia a treia s-a situat Partidul Democrat din Moldova al fostului premier Pavel Filip, cu 71 de mandate, în timp ce pe patru s-a clasat Partidul Politic Şor cu 30 de mandate de primar.
Partidul Liberal Democrat din Moldova a câştigat 22 de mandate, formaţiunea Partidul Nostru 14, Partidul Comunist din Republica Moldova şase mandate, iar Partidul Unităţii Naţionale cinci.
De asemenea, 49 de primari au fost aleşi în calitate de candidaţi independenţi.
Potrivit preşedintelui CEC, cel mai tânăr primar are 25 de ani, iar cel mai în vârstă 72 de ani. Pe criterii de gen, 300 dintre primarii aleşi în turul al doilea sunt bărbaţi, iar 84 femei. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
17.4° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





