REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 27 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7625
11.2° Constanța Marți, 27 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7625
 

ALERTĂ la Oil Terminal Constanța! Grevă generală: ce nemulțumiri au angajații?

ALERTĂ la Oil Terminal Constanța! Grevă generală: ce nemulțumiri au angajații?

Mariana MURAT 27 octombrie 2026 | 12:41 599

Conducerea Oil Terminal, care administrează cel mai mare terminal petrolier al României, anunță că angajații vor intra în grevă.

ALERTa la Oil Terminal Constanta! Greva generala: ce nemultumiri au angajatii?

 

„Societatea OIL TERMINAL S.A. informează acționarii și investitorii că în data de 26.10.2026 a avut loc ședința de conciliere a conflictului colectiv de muncă declanșat de către Sindicatul Oil Terminal, la care au participat delegația angajatorului, delegația sindicatului și reprezentanții ITM Constanța. În urma concilierii nu a fost identificată și convenită o soluție de comun acord cu privire la revendicările sindicatului privind majorarea salarială, în lipsa aprobării Memorandumului”, arată compania.

 

“Sindicatul Oil Terminal a transmis Hotărârea de a declara greva astfel: Grevă de avertisment în data de 30.10.2026, în intervalul 10-12, cu oprirea activității. Grevă generală începând din data de 18.11.2026, pe termen nelimitat. Conducerea OIL TERMINAL face toate demersurile pentru a apăra interesele societății și a limita impactul asupra activității”, mai arată Oil Terminal.

ALERTa la Oil Terminal Constanta! Greva generala: ce nemultumiri au angajatii?

 

Sindicatul Oil Terminal a declanșat conflictul de muncă după ce conducerea companiei a refuzat indexarea salariilor cu 6,5%, pe fondul motivând că Guvernul nu a adoptat un Memorandum care să-i permită creșterea. Au urmat discuții între administrație și angajați dar nu s-a ajuns la un acord și au fost declanșate procedurile privind greva. Luna trecută însă, instanța a decis că greva  declanșată deja a fost ilegală și a oprit-o, dar decizia nu a fost definitivă.

 

Cantitatea totală de produse derulată de Oil Terminal în primele șase luni a fost de 3,9 milioane tone, în scădere cu 14% față de primele șase luni din 2025. Volumul de țiței s-a înjumătățit, la numai 907.000 tone, dar cantitatea de motorină a crescut cu 31%, la 2,15 milioane tone.

Oil Terminal a cerut recent majorarea cu peste 29% a tarifelor practicate pentru servicii de încărcare, descărcare și depozitare de țiței, carburanți și produse chimice, dar solicitarea nu a fost oficial acceptată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa se duca la psd si la ciolacu ca ei au inghetat salariile si pensiile in tara asta in timp ce avem cea mai mare inflatie din ue si cele mai mari preturi la energie din ue de 5 ani
0
0
Problema este ca sindicatul este inteles cu conducerea si fac presiuni pe guvern. Sant mana in mana la furat. Oil terminal este un loc unde angajatii ar veni la servici si pe gratis numai sa intre in Oil ca acolo se descurca ei cu forattul de au abonati taximetristi la motorina si benzina cata fura ei.
0
0