Alt dosar al patronașului din Costinești, care exploata minori, a fost clasat
Alt dosar al patronașului din Costinești, care exploata minori, a fost clasat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPatronașul din Costinești, alias Adrian Marciuc, a fost făcut celebru de Replica de Constanța, prin modul în care a tratat niște copii veniți să lucreze la unul dintre marketurile pe care acesta le deține în Costinești. Aceștia au fost amenințați cu bătaia, li s-au oprit bani din salariu fără motiv și multe altele. Se pare că nu este prima abatere a lui Adrian Marciuc. În august 2022, bărbatul a agresat un colaborator, fără motiv, Adrian Marciuc cărându-i pumni victimei din senin. Patronașul a scăpat și de această dată, procurorul care s-a ocupat de caz renunțând la urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Totuși acesta a fost obligat la 30 de zile de muncă în folosul comunității. Victima este nemulțumită de această decizie, considerând ordonanța de renunțare la urmărirea penală e nelegală și netemeinică. Nemulțumirea vine și pe fondul faptului că procurorul nu l-a constituit parte civilă în dosar.
Despre patronașul din Costinești, care exploata minori, s-au scris multe... și nu laude, ci s-au relatat aspecte privind modul în care acesta a ales să facă bani de pe urma copiilor dornici să câștige un ban în plus, în sezonul estival. Au trecut câteva luni de atunci, iar acuma par detalii interesante despre afacerist care, iată, pare să aibă ceva antecedente. Nu foarte demult, mai exact în vara anului trecut, a bătut un bărbat... a ajuns pe mâna procurorilor însă aceștia au considerat că fapta agresorului nu este atât de gravă și l-au scăpat de pedeapsă. Bărbatul agresat din senin de către Adrian Marciuc a povestit cum s-a petrecut incidentul: „În data de 17.08.2022 în jurul orei 12:00, în timp ce mă aflam la o masă din incinta societății comerciale «FOR YOU» din Costinești împreună cu echipa de lucru de la firma la care lucram, discutând despre planul de acțiuni pe echipă, a intrat pe terasă Marciuc Adrian, înjurând cu voce tare, așezându-se la două mese distanță. Adrian Marciuc a continuat sa înjure cu voce tare în public, de față cu toți cei prezenți pe terasă. I-am spus că «dacă vrei să vorbim, putem vorbi» din dorința de a duce discuția în privat. În acel moment, Marciuc Adrian s-a ridicat de la masa lui și a venit în spatele meu, eu fiind în continuare așezat, moment în care a început să îmi aplice lovituri cu pumnul în zona capului (posibil 4-5). Fără să ripostez fizic, l-am rugat să înceteze după ce m-a lovit. Colegul meu Răzvan s-a ridicat să îl calmeze pe Adrian Marciuc, acesta din urmă agresându-l verbal pe Răzvan pentru că a intervenit. Apoi Adrian Marciuc s-a așezat la masă spunându-mi «ți-am zis că dacă te prind, te bat» și amenințându-mă cu moartea «bă te omor pentru ăia 3.000 euro», sumă pe care firma la care lucram o datora societății sale în baza convenției comerciale încheiate. Am achitat nota de plată și am părăsit locația împreună cu colegii mei. M-am prezentat la Serviciul Urgență al Spitalului Mangalia și am fost direcționat către Serviciul Urgență al Spitalului Județean Constanța, unde mi-am petrecut toată noaptea.“
Certificatul medico legal
Așa cum am relatat și mai sus, speța a ajuns pe masa procurorilor din Mangalia, care au decis să-l ierte pe individ. Au dat NUP, ordonanța ajungând în fața instanței, cu propunerea de renunțare la urmărire penală.
Nemulțumit de decizie
Victima este nemulțumită de ordonanța de neîncepere a urmăririi penale. „M-a lovit cu pumnii într-o zona vitală a corpului, nu m-a lovit la nivelul membrelor. Mi-a dat efectiv cu pumnii în cap, în timp ce mă aflăm așezat pe scaun. Nu i-a păsat că erau atâția martori prezenți și a acționat violent fizic și verbal. Agresiunea a avut că scop obținerea unui folos material. Agresorul m-a lovit cu pumnii în cap cu scopul de a obține o sumă de bani de la firma la care eram angajat. Sub aspectul urmărilor care s-ar fi putut produce, procurorul a considerat că sunt lipsite de importantă. Faptul că un om a primit lovituri în cap cu pumnii și contuzia cerebrală provocată ar fi putut da tulburări pe termen lung, reprezintă o situație lipsită de importantă pentru interesul public”, a mai precizat victima, susținând, totodată, că nici nu i-a fost luată în seamă cererea de constituire a sa ca parte civilă în acest caz:
„Am declarat că mă constitui că parte civilă în dosarul penal împotriva suspectului Marciuc Adrian, am solicitat acordarea dreptului de a cerceta dosarul, în mod special înregistrarea video a momentului săvârșirii infracțiuni, precum și acordarea dreptului de a fi informat în legătură cu stadiul urmăririi penale. Prin ordonanța procurorului din 21.03.2023 am primit dreptul de a cerceta dosarul și am fost informat că organul de cercetare penală a finalizat cercetarea și a înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunerea de renunțare la urmărire penală, dar nu s-a făcut nici o mențiune în legătură cu acțiunea civilă deschisă de mine prin cererea din 08.03.2023. Mai mult, nici prin Ordonanța procurorului din 31.03.2023 prin care a dispus renunțarea la urmărirea penală nu s-a făcut mențiune în legătură cu constituirea mea că parte civilă în dosarul penal.“
Ce zice legea!
În conformitate cu Art. 19 al.1. din C. p.p. “Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale”. În conformitate cu Art. 20 din C.p.p. „constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept.” În același articol se prevede faptul că “(11)Anterior rezolvării cauzei, organul de urmărire penală are obligaţia de a întreba persoană vătămată dacă se constituie parte civilă şi dacă cere introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, încheind un proces-verbal în acest sens.“ „Deși nu am fost informat în legătură cu dreptul de a mă constitui că parte civilă, am declarat în scris că îmi exercit acest drept“, a mai completat victima.
Conform art 318 al. 6 C.p.p „Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să înlăture consecinţele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate; c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă”. Procurorul a ales să dispună cea mai ușoară obligație pentru suspectul Marciuc Adrian, respectiv 30 zile muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Costinești.
Rămâne de văzut dacă această obligație va fi îndeplinită formal sau nu, având în vedere că are o relație bună cu viceprimarul Gheorghe Mechevici.
Se poartă urât cu angajații
Vă reamintim că Adrian Marciuc a ajuns în atenția opiniei publice în vara aceasta, după ce a fost acuzat de câțiva angajați minori că îi „hămălește“, amenință și îi jignește continuu: „Încă din prima zi am observat niște nereguli destul de mari... Jumătate dintre angajații lor sunt minori... minori care lucrează 12 și respectiv 14 ore, 7 din 7. Unul dintre minori este o fată pe care au jignit-o în toate felurile încă din prima zi în care a ajuns acolo. Această era numită «femeie ușoară», «proastă», era umilită și bârfită de angajatoare în fiecare zi. Alexandra (în vârstă de 17 ani) apucase deja să semneze contractul de muncă, așadar, era legată și de declarația prin care se obligă să rămână până în septembrie, motiv pentru care angajatoarea a încercat să o oblige să își dea demisia țipând la ea să își scrie demisia și aruncându-i foaia în față exclamând: „te duci la casă, termini cu clienții și îmi aduci demisia.“ Motivul obligării la demisie este evident... obținerea banilor din acea declarație prin care se stipula că dacă pleacă până în septembrie, este obligată la plata contractului, a asigurării și a cazării pe care angajatorii cereau 500 de lei pe noapte”, a declarat unul dintre angajați pentru Replica de Constanța.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.1° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)


