Ambasadoarea care ar fi susținut că americanii au dat jos Guvernul Bolojan riscă să fie demisă
Ambasadoarea care ar fi susținut că americanii au dat jos Guvernul Bolojan riscă să fie demisă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCasa Albă analizează posibilitatea înlocuirii ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, după o serie de controverse în care aceasta a fost implicată în ultimele săptămâni. Printre dezvăluirile care o vizează se numără și declarațiile pe care diplomata le-ar fi făcut în timpul unei cine cu oficiali greci și americani, când ar fi susținut că administrația președintelui Donald Trump a contribuit la căderea guvernului român condus de Ilie Bolojan, relatează The Wall Street Journal, citat de EFE.
Potrivit publicației americane, care citează oficiali de la Casa Albă, administrația Trump evaluează viitorul diplomatic al lui Guilfoyle, în contextul apariției unor informații privind relațiile sale cu oameni de afaceri și posibilele beneficii primite din partea acestora.
Una dintre cele mai controversate dezvăluiri privește o cină organizată în luna martie, la care au participat oficiali greci și americani. Potrivit The Wall Street Journal, ambasadoarea ar fi afirmat că prăbușirea guvernului condus de Ilie Bolojan a fost provocată de presiunile exercitate de administrația Trump. Mai mult, aceasta ar fi susținut că Washingtonul ar putea determina schimbări politice similare și în alte state, inclusiv în Grecia.
Afirmațiile atribuite diplomatei nu reprezintă însă o confirmare a unei intervenții americane în politica internă a României.
Înregistrări controversate și suspiciuni privind favoruri primite de la oameni de afaceri
The Wall Street Journal a publicat sâmbătă o relatare bazată pe înregistrări în care Guilfoyle s-ar fi lăudat că oameni de afaceri greci îi finanțează călătoriile de lux.
În aceleași înregistrări, ambasadoarea îi cere unui om de afaceri american să o ajute să obțină o invitație la o cină organizată în onoarea lui Eric Trump, fiul președintelui american, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, din Elveția.
„Știi, pot să-ți pun lumea la picioare. O meriți”, i-ar fi spus Guilfoyle omului de afaceri, adăugând: „O să te ajut să câștigi o grămadă de bani”.
Potrivit publicației, inspectorul general al Departamentului de Stat investighează dacă ambasadoarea americană a acceptat cadouri sau favoruri din partea unor oameni de afaceri.
Ambasadoarea ar fi cerut unui donator republican să-i achite o datorie de 100.000 de dolari
Noile informații apar după ce The Wall Street Journal a relatat că Guilfoyle i-ar fi cerut unui donator republican să achite o datorie de 100.000 de dolari acumulată pe cardul său de credit, înainte de audierea pentru confirmarea în funcția de ambasador, din iulie 2025.
În schimbul acestui ajutor financiar, diplomata i-ar fi promis donatorului acces la Casa Albă și la oficiali de rang înalt din administrația Trump, potrivit aceleiași surse.
Kimberly Guilfoyle este fostă procuroare și a lucrat ca prezentatoare și comentatoare la Fox News. De asemenea, a fost consilier și coordonator de strângere de fonduri pentru campaniile electorale ale lui Donald Trump.
Ambasadoarea a fost căsătorită anterior cu Gavin Newsom, actualul guvernator al Californiei, și a fost logodită cu Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.2° Constanța 














