REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

AMENDAT că a circulat fără peaj valabil pe A2, chiar dacă A VÂNDUT MAȘINA în 2013

AMENDAT că a circulat fără peaj valabil pe A2, chiar dacă A VÂNDUT MAȘINA în 2013

Replica API 9 mai 2018 | 00:00 535

CNAIR: ”obligația de plată îi revine proprietarului sau utilizatorului”

CNAIR: ”obligația de plată îi revine proprietarului sau utilizatorului”

Încă o persoană a ”bifat” rubrica în care s-a trezit cu amendă chiar dacă a vândut autoturismul de ani buni. Aceasta era acuzată că a circulat pe A2 fără a deține un peaj valabil. Constănțeanul a atacat în instanță procesul verbal de contravenție, iar instanța de fond i-a dat câștig de cauză. Însă, CNAIR nu s-a lăsat și a depus apel, menționând că ”obligația de plată a peajului îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare”.

”Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, petentul a fost sancționat în temeiul art. 8 alin.3²) din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 130 lei pentru fapta prevăzută de art.8 alin.1¹) din același act normativ, reținându-se că la data de 09.07.2016, pe A2, km.144 + 100 m, pe raza localității Fetești, jud. Ialomița, vehiculul cu nr. de înmatriculare… aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale, fără a deține peaj valabil”, potrivit rolii.ro.

Astfel, D.C. a cerut anularea procesului verbal de contravenție, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Constanța, pe 22.06.2017. ”În cazul de față, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că autovehiculul marca VW a fost înstrăinat de petent, în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 01.10.2013. Convenția de vânzare a părților a dobândit dată certă prin înscrierea cererii de radiere din evidențele organului fiscal la data de 01.10.2013, astfel cum reiese din dovada eliberată de primărie cu nr.2197/05.09.2017, depusă la dosarul cauzei.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că petentul a făcut dovada că nu are calitatea de subiect activ al faptei contravenționale reținute în sarcina sa, prin raportare la norma de incriminare reprezentată de art.8 alin.1¹), art.7 și art.1 alin.1) lit.b din OG 15/2002, motiv pentru care urmează a admite plângerea formulată și a anula procesul-verbal contestat”, se mai arată pe siteul Institutului român pentru informații juridice. Pe 6 noiembrie 2017, magistrații au decis: ”Admite plângerea contravenţională formulată de petentul D.C. în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A - Cestrin.

Anulează procesul-verbal seria R16 nr.0542535/19.10.2016. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Constanţa”, potrivit minutei judecătorești. Decizia nu a fost definitivă și a fost atacată cu apel. Chiar dacă CNAIR a încercat să scoată în evidență că responsabil pentru cele prezentate în speța de față este persoana care apare în baza de date a MAI, instanța a reținut că intimatul-petent a făcut dovada îndeplinirii formalităților de opozabilitate atât față de intimată, cât și față de celelalte instituții publice abilitate în domeniu, potrivit regulilor de drept comun, nemaifiind considerat proprietar/utilizator în sensul prevederilor O.G. nr. 15/2002. Pe 2.05.2018 apelul a fost respins.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
DACA ESTI ASTUPAT LA MINTE ITI EXPLIC EU CUM ESTE IN STRAINATATE.IN MOMENTUL CAND TI AI CUMPARAT O MASINA DINTR UN PARC TE TRIMITE SA TI SE VERIFICE MASINA SI SA TI SE DEA NUMERE PROVIZORII PTR 14 ZILE DUPA CARE ESTI OBLIGAT SA ITI INMATRICLEZI MASINA.CU NUMERELE DIN STRAINATATE TE PREZINTI CU ELELE PREDAI SAU LE ARUNCI.AIA NU SE ARD IN BULAN CA ROMANIA PTR O PERECHE DE NUMERE.
5
0
A radiat masina??? Face omul ce face si nu vrea sa faca cum scrie la carte. In strainatate cum ti o vinde cum ia numerele....
1
2
Am fost in aceasi situatie prezentata in speta !! Si am castigat in instanta procesul de anulare a P.V. de contraventie emisa de CNAIR !! " Desteptii de juristi " de la CNAIR se apuca sa faca apel la Tibunalul Constanta pe bani nostri !! Am castigat si deaceasta data !! Rusine CNAIR !!!
7
0
Acuma cel hartuit trebuia sa dea in judecata CNAIR pentru ca I s-a prejudiciat imagine si a fost pus la cheltuieli inutile. Apropo, de ce naiba nu dau mai multi oameni in judecata firma asta de rahat pentru gropile care fac zob masinile?
16
1
La Antena 3 si Romania TV inca se vorbeste despre manipulare si Soros ?
9
3
Din pacate in tara asta a murit si speranta, desi se spune ca speranta moare ultima. Votati in continuare psd, noi astialalti plecam. Ramas bun, Romanie!
15
3
isi muncesc creierii sa inventeze tot felul de taxe de inmatriculare, de poluare dar nu fac ceva ce ar trebui sa fie normal iar fraierii manipulati ies in strada pentru te miri ce, nu pentru chestii cu advarat importante pentru ei.
11
2
dar la noi ca la nimeni-am vandut cielo rosu CT-05-MIO DE 12 ANI SI TOT APAR ROVINIETE,desi am radiat o de la primarie si am anuntat politia circulatie.A VAZUT CINEVA ACEST CIELO?MULTUMESC.
11
0
exista golania...Ai vandut masina si ai radiat o de la primarie in acel moment sistemul corelat cu SPR autoturismul trebuia radiat de pe numele vanzatorului.In Germania in momentul vanzari ti se da numere cu maxim 14 zile valabilitate timp in care trebuie sa ti inmatriculezi autoturismul. Eu am vandut o madina si am depus dovada vanzarii autoturismului la SPR Cta impreuna cu dovada de la Taxe Impozite si masina nu a fost radiata de politie.Ce poti sa mai ceezi intr o tara de impotenti ?
23
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218